Miercuri, 11 Aprilie 2018 14:24

Nicolae Oprea, reales preşedinte al filialei Piteşti a Uniunii Scriitorilor Recomandat

Scris de

Miercuri 11 aprilie, în sala Ars Nova a Centrului Cultural Piteşti au avut loc alegeri pentru filiala Piteşti a Uniunii Scriitorilor. Membrii filialei Piteşti au votat de asemenea şi pentru candidatul preferat preşedinţia Uniunii Scriitorilor, voturile urmând a fi făcute publice pe 4 mai. Evenimentul a fost unul special, asta şi pentru că la Piteşti au fost prezenţi şi trei dintre cei cinci candidaţi la şefia Uniunii Scriitorilor: actualul preşedinte Nicolae Manolescu, Dan Lungu şi Ştefan Mitroi. A fost prezent de asemenea Varujan Vosganian-prim vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor.
37 dintre cei 59 de membri ai filialei Piteşti a USR cu drept de vot au fost prezenţi. Cei doi candidaţi pentru conducerea filialei au fost actualul preşedinte Nicolae Oprea şi Mircea Bârsilă. La final, Nicolae Oprea a obţinut 24 de voturi, fiind reales preşedinte al filialei Piteşti a USR pentru următorii cinci ani. Mircea Bârsilă a obţinut 12 voturi, iar un vot a fost nul. Au fost aleşi de asemenea cei patru membri ai Comitetului Director al filialei Piteşti a Uniunii Scriitorilor. Aceştia sunt: Liviu Capşa, Dumitru Ungureanu, Mircea Bârsilă şi Jean Dumitraşcu.
În Jurnalul de Argeş de miercuri 18 aprilie veţi putea citi un amplu reportaj cu detalii de culise de la eveniment.

Citit 201 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.