Vineri, 09 Februarie 2018 12:26

OMV amenință cetățenii care au sesizat catastrofa de mediu de la Merișani. Primarul salută spiritul civic al oamenilor Recomandat

Scris de

Deversările de ape uzate ale OMV au produs la începutul acestei săptămâni o adevărată catastrofă de mediu în satul Vâlcelele din comuna Merișani, acolo unde compania austriacă deține mai multe instalații. Catastrofa a fost făcută publică pe pagina de Facebook Viața la Merișani, ce aparține unui ONG din comună. După ce cazul a fost mediatizat de Jurnalul de Argeș, la fața locului au venit mai multe echipe de la OMV. Însă după se precizează tot pe pagina de Facebook Viața la Merișani, la fața locului a izbucnit un conflict între cetățenii care au sesizat și angajații OMV: ”La fața locului sunt deplasate 5 masini cu echipe de angajati OMV Petrom. Aceștia devin violenti verbal la adresa noastra, cei care au coborat din masina cu numarul de inmatriculare B66UCO ne spun sa plecam de aici si sa ne vedem de treaba noastra, desi suntem pe domeniul public. De asemenea primim amenintari si de la un alt angajat al firmei mai sus mentionate, care devine recalcitrant si ne ameninta cum ca "o sa intram pe mâinile lui". Se pare că se simt foarte deranjați de faptul că sunt nevoiți să curețe locul pe care l-au infestat”, au scris cetățenii pe pagina de Facebook Viața la Merișani.
După cum ne-a precizat primarul Marius Luigi Ionescu, ”poluarea a pornit de la o țeavă de țiței care s-a spart și a poluat zona. Cei de la Garda de Mediu Argeș au intervenit, au dat o amendă celor de la OMV și au stabilit un plan de măsuri. Apreciez că cei de la ONG-ul de la Merișani au avut reacție legat de această poluare și că sunt implicați în viața comunității”.
Prefectul Emilian Dragnea spune că ”am fost informat legat de poluarea de la Merișani. Cei de la Garda de Mediu Argeș au stabilit un plan de măsuri”.

poluare merisani omv 02

Citit 1434 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.