Joi, 01 Februarie 2018 14:15

BOX CU UMBRA. Rectorul Barbu a dat 25 de miliarde lei pe cârciuma magnatului Axinte (IV)

Scris de

Mircea Bărbuceanu, lect. univ. dr, în decursul activității pline de succese personale în cadrul Universității de Stat din Pitești, în mod indiscutabil a luptat permanent împotriva ilegalităților grave și foarte grave care s-au întâmplat acolo. Un grup de cititori ne atrage atenția însă că nu există un răspuns public, până acum, dacă furturile de milioane de euro, șantajele, salarizările ilegale etc, s-au întâmplat în realitate sau doar în mintea înfierbântată a lectorului universitar doctor Mircea Bărbuceanu. Așadar, vom publica cele mai importante articole care au apărut pe această temă de-a lungul anilor și așteptăm răspuns de la instituțiile implicate, începând de la Comisia de etică din UPIT și până la Ministerul Educației Naționale sau cum s-o mai fi numit acesta.

Lector univ.dr. Mircea Bărbuceanu, liderul de sindicat al profesorilor din Universitatea Piteşti, face dezvăluiri incredibile

Rectorul Barbu a dat 25 de miliarde lei pe cârciuma magnatului Axinte (IV)

Dictatură, șantaj și corupție la vârful Universității de Stat din Pitești. Acestea sunt concluziile care se desprind din interviul realizat cu liderul de sindicat de la Universitatea Pitești, lect. univ. dr. Mircea Bărbuceanu. Un interviu care mi-a creat impresia că l-am realizat la Penitenciarul Colibași, cu un deținut care mi-a vorbit despre regimul aspru de detenție impus de conducere și de gardieni. Cu greu am realizat că e vorba de profesori universitari și de mediu academic, nu de o biobază oarecare unde se omoară câinii cu sapa, viața neavând nicio valoare. Ba chiar, culmea mediului universitar condus de rectorul Barbu, un profesor moare de inimă rea, necăjit fiind de un general de securitate adus de aceeași sutană universitară. Profesorul Bărbuceanu a subliniat că toate neregulile sunt generate de conducerea Universității Pitești, în frunte cu rectorul Gheorghe Barbu.
# A fost legal cum a procedat rectorul Barbu, propunând ca profesorii să nu mai fie plătiți nici măcar la nivel de conferențiar, și scăzând plata până la gradul de lector?
- Nu e doar ilegal, ci și profund jignitor tratamentul pe care-l aplică dl Barbu profesorilor de la Universitatea Pitești. Ce mă doare cel mai tare este faptul că am niște colegi profesori de o valoare extraordinară, oameni cu doctorat la Sorbona și cu medalii de aur la Expoziții și Târguri Internaționale, iar pe aceste somități le umilește dl rector Barbu în ultimul hal.
# Și de ce suportă aceste somități umilințele la care-i supune rectorul Barbu și gașca lui?
- Aici e problema, fiindcă acești profesori de mare valoare își caută în acest moment de lucru în alte universități. Mulți dintre ei spuneau că au rămas până acum doar din dragoste pentru meseria de profesor. Eu, unul, sunt înnebunit după munca cu studenții, părinții mei au fost profesori, soția mea e tot profesoară, și am acceptat și salarii mai mici, doar pentru că asta ne dorim să facem cel mai mult. Dar, credeți-mă, nu se mai poate.
# Sunt încă destui profesori în Universitatea Pitești care au depășit vârsta de pensionare. Aceștia de ce sunt ținuți?
- Explicația este una singură. Pentru că ei sau persoane apropiate lor fac parte din anturajul conducerii Universității Pitești.
# Îmi puteți da un exemplu?
- Există la noi în Universitate un personaj în vârstă de 67 de ani, care este destul de controversat și care într-o ședință a recunoscut că este general de Securitate și poate să facă ce vrea. Numele său este Dan Marinescu, profesor la Facultatea de Științe. Este șocant ce o să vă spun. Pentru acest general de 67 de ani rectorul Barbu a spart în două catedra de Biologie, Horticultură și Ecologie și astfel a înființat catedra de Ecologie și l-a numit pe acest om șef de catedră. Asta deși legea interzice unui profesor ca după vârsta de 65 de ani să mai poată ocupa o astfel de funcție.
(articol apărut pe www.coruptiainarges.ro pe 25 iunie 2009)

http://www.coruptiainarges.ro/detalii_stiri.php?id=659

 

Citit 231 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.