Miercuri, 10 Ianuarie 2018 10:19

Două hale de la fabrica milionarului Mohammad Murad din Topoloveni ard de peste 15 ore Recomandat

Scris de

Incendiul de la cele două hale de producție din Topoloveni de la fabrica milionarului Mohammad Murad nu a fost stins nici după 15 ore. Cele două hale, cu o suprafață totală de 3.000 de metri pătrați, au fost distruse complet. Focul de la fabrica de la Topoloveni a pornit de la o friteuză industrială, iar incendiul s-a extins rapid din cauza cantităţii mari de ulei care s-a aprins. Unul dintre zecile de pompieri care au intervenit pentru lichidarea incendiului de la Topoloveni a suferit arsuri de gradele unu şi doi la piciorul stâng, în timpul intervenţiei. Pompierul s-a rănit după ce a călcat într-o tavă cu ulei încins, având arsuri pe 4 la sută din suprafaţa corporală.
”Incendiul nu a fost stins nici la ora actuală. Se lucrează pentru stingerea unor focare în interior, deoarece sunt locuri greu accesibile, mai sunt câteva focare și există și pericol de prăbușire al plafonului. Mai avem o singură mașină la fața locului. Starea colegului rănit este stabilă”, a declarat pentru Jurnalul de Argeș Mădălina Epure, purtătorul de cuvânt al ISU Argeș.

Citit 661 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.