Miercuri, 27 Decembrie 2017 14:28

BOX CU UMBRA. Universitatea Cârciumilor - căpuşă (III)

Scris de

Mircea Bărbuceanu, lect. univ. dr, în decursul activității pline de succese personale în cadrul Universității de Stat din Pitești, în mod indiscutabil a luptat permanent împotriva ilegalităților grave și foarte grave care s-au întâmplat acolo. Un grup de cititori ne atrage atenția însă că nu există un răspuns public, până acum, dacă furturile de milioane de euro, șantajele, salarizările ilegale etc, s-au întâmplat în realitate sau doar în mintea înfierbântată a lectorului universitar doctor Mircea Bărbuceanu. Așadar, vom publica cele mai importante articole care au apărut pe această temă de-a lungul anilor și așteptăm răspuns de la instituțiile implicate, începând de la Comisia de etică din UPIT și până la Ministerul Educației Naționale sau cum s-o mai fi numit acesta.

Universitatea Cârciumilor - căpuşă (III)

Piteștiul vuiește de ceva vreme că rectorul Universității Pitești, Gheorghe Barbu, are pe nu­mele său un dosar la DNA pentru afacerile le­gate de construirea restaurantelor instituției, pe bani publici și fără respectarea legii. În plus, mai multe dezvăluiri de presă arătau că, sub pa­tronajul său, școala a ajuns să fie con­si­de­ra­tă o formalitate minoră și se acordă diplome, masterate, doctorate unor persoane simpa­tice. Am discutat cu Mircea Bărbuceanu, liderul Sindicatului Liber din Universitatea Pitești despre situația restaurantelor deținute de Universitate, subiect despre care am cerut informații și pe cale oficială, dar nu ne-au fost oferite de Rectorat nici pînă acum.
# Care este situația la Panoramic sau Casa Universi­tarilor?
- Am rămas toți șocați, când am văzut cum a început să construiască acolo cu lemn. Le-am zis să aducă și oi. Ei și-au dat seama că banul negru și gros iese din nunți și botezuri și că au nevoie de un local pentru așa ceva. Ordinul Arhitecților s-a autosesizat că se construiește așa ceva lângă un monument - Muzeul. Vechiul Panoramic era în fond o construcție frumoasă. Proiectul trebuia trecut prin Senatul Universității. Dar Otobîcu ne-a zis doar „Vreau să fac un bine Universității“ și a că rezolvă el cu Primăria.
# Ce s-a întâmplat atunci?
- Concluzia oficială, trecută pe site, este că atunci, în Senat, s-a dispus oprirea investițiilor. Dar am fost de față și, de fapt, atunci s-a votat continuarea lor. Oricum, dacă s-ar fi votat oprirea lor, asta dovedește că existau și deci s-a lucrat ilegal. Cu tot dosarul penal făcut pentru că se construiește în zona unui monument, lucrările continuă. De la noi s-au băgat cam 10 miliarde în această construcție. E un parteneriat cu Otobîcu, în care el este sponsor. Fără să vină cu nimic, totul e al lui. O să ieșim noi la pensie, până își scoate Otobîcu datoria de la noi. În iulie trecut, pe toți salariații de la Casa Universitarilor i-a dus la Cantina Studenților și acolo Universitatea nu a avut bani să îi plătească, ci le-a dat jumătate din salarii sau câte 3 milioane. Pe jumătate de vară în care lucraseră la nunți una după alta, restaurantul a declarat încasări de doar 108 milioane lei vechi.
# A cui este Cantina Studenților?
- E lăsată pe numele lui Otobîcu, adică el sponsorizează, iar banii sunt ai Universității și Barbu se laudă că avem „cea mai modernă cantină din țară“. Dar au obligat studenții să cumpere cu 2 milioane/lună cartele cu o masă/zi, de 90.000. Au fost puși să scrie că sunt de acord să cumpere cartela, în cererea de cazare. Acolo sunt cam 1.000 de studenți, deci la 2 miliarde/lună. Eu zic că se putea coborî prețul mesei. Cantina e și subvenționată, iar la licee, de exemplu, costă 90.000 trei mese. Au venit studenții cu 600 de semnături pentru desființarea cartelei, fiindcă unii lucrau, alții aveau ulcer, alții nu își permiteau. O parte au venit și la Rectorat, dar prorectorul Crivac nego-cia cu ei: „Hai, luați 20 de mese! Hai, luați măcar 10!“. Au ajuns atunci la 10 mese. Când am fost la cantină să vorbesc cu studenții, Otobîcu îmi zicea: „Eu cu banii mei v-am scos din mizerie!“. Acum, am auzit că se vrea iarăși introducerea mesei obligatorii pentru studenții din cămin.
(articol apărut pe www.curier.ro pe 19.03.2016)
http://www.curier.ro/index.php/index.php?option=com_content&task=view&id=4379&Itemid=411

 

Citit 389 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.