Duminică, 10 Decembrie 2017 12:55

Pe 16 decembrie va fi dezvelit un bust al lui Constantin Stroe la Mioveni Recomandat

Scris de

Sâmbătă 16 decembrie, de la ora 10, în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor de la Mioveni va fi dezvelit bustul lui Constantin Stroe, omul care se confundă cu istoria şi evoluţia Dacia şi de la a cărui trecere în nefiinţă se împlineşte un an.
„Lucrarea a fost realizată de o firmă din Bucureşti şi va fi amplasat la intrarea în Casa de Cultură, aproape de bustul lui Petre Ţuţea. Este o realizare 100% a Consiliului Local Mioveni, având în vedere că domnul Constantin Stroe-Dumnezeu să-l ierte!-a fost legat din toate punctele de vedere de oraşul Mioveni şi a făcut foarte mult pentru acest oraş. Bustul va fi dezvelit în prezenţa familiei, a cunoscuţilor, a foştilor directori de la Dacia”, ne-a declarat Ion Georgescu, primarul oraşului Mioveni.
După cum ne-a declarat Ecaterina Stroe, soţia marelui dispărut, printre cei care vor veni la eveniment se vor număra şi Gheorghe Badea-manager GIC şi George Caval-preşedinte CCIA Argeş. Este posibil ca la dezvelirea bustului lui Constantin Stroe să fie prezent şi Yves Caracatzanis-actualul director general Dacia.
Timp de aproape cinci decenii în slujba producătorului auto Dacia, unde s-a angajat în 1968, Constantin Stroe a avut un rol covârşitor în privatizarea şi renaşterea Dacia. A fost director general Dacia (1990-2002) şi vicepreşedinte (2002-2015). Timp de 20 de ani a fost preşedinte al Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România.

Citit 4417 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.