Joi, 07 Decembrie 2017 13:19

„DIICOT l-a folosit de mai multe ori pe Mihnea ca să dea de urma unor consumatori de droguri”

Scris de Denis Grigorescu

# Dezvăluiri. Adrian Georgescu, avocatul elevului de la Brătianu condamnat pentru trafic de droguri de mare risc # „Și cu sprijinul lui s-au luat măsuri împotriva acestora”, spune avocatul care speră să-și scape clientul, în apel, cu o sentință mai mică

Cazul lui Mihnea Untaru, tânărul de 19 ani care a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare cu executare pentru trafic internațional de droguri, a stârnit multe reacții și a fost cel mai palpabil exemplu din ultimii ani că în liceele din Pitești se consumă și se trafichează droguri. Cazul lui Mihnea Untaru este cu atât mai dur cu cât el provine dintr-o familie foarte bună. La doar câteva săptămâni după ce el a fost condamnat, tatăl său - reputatul profesor Iulian Untaru - s-a stins din viață.

Reamintim că Mihnea Untaru a fost dat de tatăl său pe mâna poliţiştilor, asta după ce autoritățile nu au avut reacție la mai multe sesizări ale familiei. Tatăl, un profesor eminent din Pitești, a găsit în cutia poştală trei plicuri cu droguri şi a sesizat BCCO Piteşti. Iar bănuielile s-au confirmat după câteva zile: în plicuri erau mai multe grame de droguri, inclusiv LSD.
Jurnalul de Argeș continuă campania împotriva consumului de droguri în liceele din Pitești. Iar în acest sens am realizat un interviu cu Adrian Georgescu, avocatul lui Mihnea Untaru. Cunoscutul avocat face în interviul de mai jos mai multe dezvăluiri în premieră despre acest caz extrem de delicat ce a făcut înconjurul țării.
# Când au alertat prima oară părinții lui Mihnea Untaru autoritățile și care a fost reacția autorităților?
- Părinții lui Mihnea au făcut mai multe sesizări încă de la jumătatea lui 2016, și către DIICOT Pitești și către IPJ Argeș. Și asta pentru că părinții au observat că același grup de persoane dubioase îl aștepta pe Mihnea, atât în fața Colegiului Național „I.C. Brătianu”, unde el învăța, la ieșirea de la ore, cât și în preajma blocului unde locuia. Iar acest grup de persoane dubioase nu îi dădea pace lui Mihnea. El le-a spus la un moment dat părinților că aceste persoane îl hărțuiesc și ar fi vrut să scape de acest anturaj. Însă a fost cu neputință acest lucru. Părinții lui Mihnea au venit la biroul meu înainte de a sesiza organele. Le-am îndrumat către DIICOT și IPJ Argeș și au făcut sesizări fără ca cineva să ia vreo măsură. Totul a culminat cu sesizarea făcută de către tatăl lui Mihnea în decembrie 2016. Domnul Untaru a găsit trei plicuri în cutia poștală, destinatar fiind fiul său. A mers la DIICOT cu plicurile, crezând că sunt droguri și sperând că nu au fost comandate de băiatul său, ci de alte persoane. Ulterior s-a constatat că acele plicuri conțineau droguri de mare risc. Și de aici dosarul a luat o amploare la care nu se gândea tatăl lui Mihnea că se va ajunge, și anume ca însuși fiul său să fie inculpat. Și asta în condițiile în care cei de la DIICOT l-au folosit în mai multe rânduri pe Mihnea pentru a da de urma unor consumatori de droguri.
# Cei de la DIICOT l-au folosit pe Mihnea înainte ca tatăl său să meargă cu acele plicuri?
- Da, l-au folosit înainte de această etapă în mai multe rânduri. Și Mihnea a colaborat cu autoritățile, a fost eficient. Cu sprijinul lui Mihnea s-au luat măsuri împotriva mai multor consumatori de droguri. El cunoștea acest anturaj. E greu să intri în aceste medii, dacă nu ai pe cineva din interior.

„Nu ne explicăm de ce nu l-au sprijinit, deși inițial cei de la BCCO au asigurat părinții că îl vor sprijini”

# Revin la prima întrebare. Care a fost cauza pentru care autoritățile nu au avut reacție la sesizările părinților, în condițiile în care Mihnea deja îi ajutase pe cei de la DIICOT?
- Asta este și surprinderea noastră. Nu ne explicăm de ce nu l-au sprijinit, deși inițial cei de la BCCO au asigurat părinții că îl vor sprijini.
# Spuneați mai devreme că părinții au sesizat autoritățile legat de un grup de persoane dubioase care nu îi dădeau pace lui Mihnea. În sesizare au dat și nume concrete?
- Părinții nu știau exact numele acelor persoane, au dat doar semnalmentele acelor persoane.
# A fost la un moment dat un zvon potrivit căruia Mihnea Untaru chiar ar fi fost agresat sau bătut de acele persoane dubioase din anturaj...
- A fost agresat, au fost niște îmbrânceli, dar nu s-a ajuns până acolo încât să fie bătut rău.
# De câți ani intrase Mihnea pe această pantă păcătoasă a drogurilor?
- De 3-4 ani, din ce mi-a spus mama lui. Părinții lui au intervenit, l-au internat de mai multe ori în centre de reabilitare. Însă el stătea o lună, două acolo și apoi revenea la vechile lui îndeletniciri.
# V-a explicat Mihnea sau v-au spus părinții ce l-a determinat să intre în această zonă a consumului și traficului de droguri?
- Mihnea suferă și de o tulburare bipolară. Această afecțiune se manifestă printr-o dezinhibiție comportamentală.
# Tulburarea bipolară era de dinainte de a se apuca de droguri?
- Nu se știe exact. Însă modul lui de viață din ultimii ani a accentuat această problemă. Eu am discutat și cu Mihnea, l-am sfătuit să se ferească de acel anturaj, să nu consume sau să comande droguri, pentru că nu îi va fi bine. El nu lua în serios aceste lucruri, le lua cumva în derâdere, spunând că nu are ce să i se întâmple. El spunea că nu au ei oameni să îl prindă pe el sau să îi prindă pe alții. Mihnea minimaliza cumva riscurile. Medicii pun această minimalizare a riscurilor și pe seama tulburării bipolare. El nu conștientiza riscurile la care se expunea. Mihnea este o persoană foarte inteligentă. Păcat că și-a folosit această inteligență în alte scopuri...
# A fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare. Are vreo șansă să îi fie redusă pedeapsa? Ați făcut apel?
- Am făcut apel în încercarea noastră de a reduce pedeapsa. De la bun început am recunoscut acuzațiile. N-am putut să negăm evidențele. Au fost și niște colaboratori sub acoperire de la BCCO și DIICOT. Ei au probat acuzațiile. Raportat la acuzațiile aduse lui Mihnea Untaru, nu sperăm la o diminuare foarte mare a pedepsei. Când au auzit părinții că a primit șapte ani și șase luni de închisoare au fost puțin dărâmați.
Probabil că Mihnea nu va executa întreaga pedeapsă, ci undeva la două treimi. Tot e suficient de mare pedeapsa. La acuzațiile aduse nu se putea da o suspendare a pedepsei. Pentru că textul de lege prevede până la trei ani ca judecătorul să dispună suspendarea pedepsei.

„Mihnea a fost agresat de mai multe ori la Penitenciarul Colibași”

# Cum este acum moralul lui Mihnea și cum sunt condițiile de detenție la Colibași?
- El este acum la spitalul-penitenciar Colibași. Condițiile nu sunt foarte bune, se știe prea bine că statul român a fost de multe ori condamnat la CEDO pentru condițiile din penitenciare. Inițial, Mihnea a suferit mai multe violențe fizice din partea colegilor de celulă de la Colibași. Nu ne-a spus de la început acest lucru, ulterior ni s-a destăinuit. El a fost agresat și pentru că acei colegi de celulă nu erau de nivelul lui intelectual și l-au privit ca pe un ciudat. L-au agresat de mai multe ori. S-a făcut apoi reclamație la conducerea Penitenciarului Colibași. După reclamație l-au mutat. Acum e mai bine. Ca și moral, Mihnea e bine. Am discutat cu el în mai multe rânduri și mi se pare schimbat față de cum era în primele săptămâni după ce a fost arestat. Atunci se discuta greu cu el. Acum e mai bine, l-am vizitat de mai multe ori. Mama lui i-a adus mai multe cărți motivaționale. Eu sper că anii din penitenciar îl vor schimba în bine. Mai are o șansă, va ieși din penitenciar la 22-23 de ani.
# Într-o interceptare din dosar se spune clar că se consumă droguri la majorate. De ce s-a ajuns la un asemenea nivel fără ca autoritățile să aibă reacții ferme?
- Într-adevăr, s-a ajuns la o situație fără precedent, se consumă droguri la majorate, în cluburi. Ar trebui o colaborare mai strânsă din partea autorităților. Se mai iau măsuri, dar sunt măsuri palide. E nevoie de mult mai mult. E foarte bine că Jurnalul de Argeș a declanșat această campanie împotriva consumului de droguri în licee.
# Mihnea Untaru nu era singur în acest cerc vicios. De ce nu au căzut și alte capete?
- Asta e și întrebarea noastră. Mihnea nu era singur și nu era pionul cel mai important. Sunt multe alte persoane care coordonează aceste activități legate de droguri și se folosesc de anumite persoane mai mici în acest lanț. De ce nu au căzut și alte capete? Nu știu. Asta trebuie să îi întrebăm și pe cei de la DIICOT.
# Ați mai avut în ultimii ani și alte cazuri de clienți-liceeni care se ocupau cu consumul și traficul de droguri?
- Am avut ca avocat clienți liceeni care de la consumatori de droguri au ajuns traficanți. Ei nu consumau droguri singuri, ci alături de alți prieteni. Prin faptul că ofereau droguri și altora, chiar dacă nu le cereau bani, acest fapt duce la traficul de droguri. Acești liceeni au fost condamnați, unii cu suspendare, alții cu executare. Însă cea mai mare condamnare a primit-o Mihnea Untaru, pentru că infracțiunea este foarte gravă, și anume trafic internațional de droguri de mare risc. Această infracțiune a ridicat cuantumul pedepsei.

Citit 260 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.