Marți, 05 Decembrie 2017 14:07

Regele Mihai va fi înmormântat la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală Recomandat

Scris de Izabela Moiceanu

 

Majestatea Sa Regele Mihai I a încetat din viaţă astăzi, 5 decembrie 2017, la ora 13.00 (ora României), la reşedinţa privată din Elveţia.

"La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Altaţa Sa Regală Principesa Maria. În această seară, la ora 19.00, Custodele Coroanei Române va face o declaraţie către ţară“ - anunţă Casa Regală într-un comunicat.
 
Abia miercuri, 6 decembrie, va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor.
 
Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.
 
La dorinţa Custodelui Coroanei române, funeraliile Regelui Mihai I vor respecta tradiţia înaintaşilor Majestăţii Sale Defuncte.
 
Începând de mâine (miercuri, 6 decembrie), cărţi de condoleanţe vor fi deschise simultan la Castelul Peleş, la Palatul regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile. Condoleanţe pot fi transmise online la adresa http:// www.familiaregala.ro/mesaje/.
 
Toţi cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitaţi să o facă, începând de mâine (miercuri, 6 decembrie), la Palatul regal din Calea Victoriei, în faţa intrării principale.

Citit 682 ori Ultima modificare Marți, 05 Decembrie 2017 14:19

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.