Joi, 30 Noiembrie 2017 14:29

Inconştienţă maximă la Inspectoratul Şcolar! Arhiva instituţiei, depozitată pe hol

Scris de Iustina Harco-Burcea

Sute de dosare din arhiva Inspectoratului Școlar, care conțin date cu caracter personal ale cadrelor didactice din Argeș, au fost depozitate necorespunzător, pe un hol de la parterul instituției. Toate bune și frumoase, numai că aceste dosare pot fi lesne consultate de orice vizitator mai curios din fire și asta pentru că locul unde au fost depozitate este, practic, nesupravegheat.

Cine trece pragul Inspectoratului Școlar Argeș rămâne consternat atunci când dă cu ochii de maldărul de dosare ce zace pe un hol, la parterul clădirii, lângă intrarea în încăperea ce adăpostește centrala termică. Dosare desprinse, evident, din arhiva instituției și depuse de dascălii argeșeni care fie au participat la concursul pentru gradația de merit, fie au optat pentru un pretransfer, au intrat în restrângere de activitate sau au beneficiat de continuitate.

6 ArhivaISJArges02Problema e că respectivele hârtii, chiar dacă nu sunt de dată recentă, fiind elaborate în urmă cu cinci sau șase ani, conțin date cu caracter personal, CNP-uri, adrese, serii de cărți de identitate, acte de studii, fișe de punctaje, iar orice vizitator al instituției ce tranzitează holul respectiv le poate consulta. Ba chiar ar putea cu foarte mare ușurință să sustragă documente din aceste dosare, întrucât zona respectivă nu este supravegheată.
Am încercat să obținem un punct de vedere pe această temă și de la inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu, însă acesta nu ne-a răspuns la telefon.

Citit 606 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.