Joi, 02 Noiembrie 2017 11:04

Jurnalul de Argeş Universitar

Scris de

# Studenţii UPIT scriu în Jurnalul de Argeş
Începând cu luna noiembrie a.c, în baza unui parteneriat între Universitatea de Stat din Piteşti și Jurnalul de Argeş, se va publica lunar o pagină cu articole, reportaje şi interviuri realizate de studenții de la specializarea Jurnalism. Este un demers realizat din dorinţa de a promova studenţii cu talent și care își dau interesul, întrucât cel mai probabil dintre aceștia se vor ridica viitorii jurnalişti profesionişti. Sperăm ca acest parteneriat să creeze emulație printre studenți și (să nu ne ferim s-o spunem), pe cale de consecință să crească performanța actului jurnalistic.  (D.G.)

Interviu cu rectorul Dumitru Chirleşan

# Ce presupune colaborarea dintre Universitatea din Pitești și publicația Jurnalul de Argeș?
- Am început o colaborare cu publicația Jurnalul de Argeș, pentru ca studenții de la Jurnalism, și nu numai, să poată face practică de specialitate într-o redacție reală, să poată scrie articole care să le fie publicate și citite de publicul argeșean. Ne dorim ca acest proiect să fie de lungă durată și cu beneficii pentru ambele părți: studenții să învețe de la profesioniști ai presei, iar redacția ziarului să aibă parte de o infuzie de tinerețe, de forțe proaspete, de noi perspective, chiar de viitori angajați bine instruiți.
# Ce noutăți aduce anul universitar 2017-2018 pentru Universitatea din Pitești?
- Am avut un început de an universitar bun, dacă ne gândim că am înmatriculat peste 3000 de studenţi anul acesta. Este o creştere semnificativă, dacă din cei 4500 de absolvenţi de liceu care au intrat în bacalaureat în judeţul Argeş, două treimi au optat pentru una din facultăţile UPIT. Avem profesori noi, suntem implicaţi în proiecte de cercetare,care sunt în derulare. De remarcat este faptul că suntem vizibili și internațional, studenții străini, care vin în număr tot mai mare la UPIT, aplică pentru cercetare, nursing, inginerie, dar cred că putem spune că în toate facultăţile avem studenţi din afara granițelor, de la Republica Moldova până la Asia și tările din Orient.
# Ce mesaj le transmiteți studenților UPIT?
- Să aibă curaj, să țintească sus și să nu se oprească niciodată din îndeplinirea viselor. Le doresc mult succes în noul an, să termine cu bine și cât mai puține restanțe, dacă se poate, deloc.

Iulia Lişman (anul II Jurnalism)

Ministru secretar de stat, dirijor la Filarmonica Piteşti

18 voicuPublicul meloman piteștean a fost plăcut surprins de venirea unui secretar de stat la pupitrul dirijoral. Mădălin Voicu, dirijor pe scenă și Secretar de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale, a venit luna trecută la Filarmonica Pitești pentru a conduce un concert simfonic săptămânal, de joi, 19 octombrie. Politicianul - om de cultură a fost o apariție neașteptată.
Cu o vastă experiență în domeniul muzical, acest virtuoz reușește să se reinventeze în ipostaze care fac deliciul publicului și al celor interesați de spectacolul politic. Nonconformismul și originalitatea lui Mădălin Voicu suscită o vie atenție din partea presei, datorată culturii si exotismului de care dă dovadă. Artistul și-a construit reputația ca dirijor depășind regulile, intrând în politică, a devenit un formator de opinie respectat, cu toate controversele pe care timpul și criticii i le-au atribuit.
Mădălin Voicu deține secretul de a fi un muzician apeciat și un politician redutabil, fiind, totodată, un lider vocal al comunității rome. După dirijorat, vioara este a doua sa pasiune. Chiar dacă nu mai reprezintă ,,instrumentul întâi”,  nu ar renunța niciodata la ea.
La concertul de la Filarmonica Pitești, dirijorul-politician a fost absolut încântat de cum a fost primit și a menționat că își dorea de doi ani să vină pe scena de la Pitești, dar timpul nu i-a permis. Mădălin Voicu nu a venit singur, ci însoțit de mai tânăra lui soție, Carmen Olteanu, o talentată pictoriță. Au împreună doi copii care, după spusele lui Mădălin Voicu,  moștenesc latura artistică a familiei.
Iar dacă pe scenă a reușit să impresioneze artistic, pe străzile piteștene a captat atenția prin popularitatea care îl caracterizează și prezența elegantă a soției. Mădălin Voicu își dorește să revină la Filarmonica Pitești, având argumentele unei seri memorabile.

Iulia LIŞMAN (Jurnalism, anul II)

Absolvenţii de ieri, faţă-n faţă cu studenţii de azi de la Jurnalism

18 01Specializarea Jurnalism, din cadrul Universității din Pitești, are în derulare, de peste doi ani, un proiect ce a adus deja în facultate personalități importante din mass-media, care vin să-i încurajeze și să le împărtășească din experiențele proprii actualilor studenți.

În anul universitar precedent, studenții i-au întâlnit în sălile de curs pe câțiva dintre jurnaliștii și prezentatorii TV, care au făcut și încă fac istoria presei din România. Horia Alexandrescu, ziarist, realizator TV și fondatorul publicației Curierul Național, Nicolae Melinescu, cunoscut jurnalist al TVR și BBC, Neagu Udroiu, Cristi Matei de la Radio Romania Actualități, Cristina Herea, prezentatoare de știri la România TV, Florentina Opriș, realizator emisiuni TV Kanal D, Liviana Tane, cu proiectul The Nest, „Cum să dobândești tehnica scrierii corecte și creative”.
În acest an universitar, prima invitată a fost Mihaela Pană, cea care a terminat facultatea acum 10 ani, timp în care a lucrat la Academia Cațavencu, B1 TV, Realitatea TV, Ager Press, iar în prezent derulează un proiect de CyberSecurity din perspectiva Media. „Plecând de aici din Pitești, m-am dus la București cu dorința de a face treabă și de a mă descurca, de a evolua, practic, asta era ideea de ce aș fi plecat pe un teren necunoscut - să evoluez. Dezrădăcinarea de aici m-a făcut în așa fel încât să nu prind ușor rădăcini în niciun alt loc, ci să caut evoluția în permanență și la fiecare pas, am mai pus câte o cărămidă, am realizat ceea ce mi-am dorit. Am încercat să intuiesc ceea ce va urma cât să prind acel trend, să mă mențin întotdeauna în actualitate”.
Un alt fost student care a răspuns afirmativ invitației este Adrian Vasiliu, care după o bogată experiență în presa locală, este angajat al Comisiei Europene, la Luxemburg. Întrebat de ce a ales aceasta meserie, Adrian Vasiliu le-a prezentat studenților două argumente: „Poți schimba lucrurile. Poți învăța mai mult decât în orice altă meserie pentru că luați contact cu tot felul de oameni, orice om înseamnă o poveste care te poate aduce într-o experiență personală”.
Față în față, studenți și absolvenți au dezbătut diferite subiecte și au tras concluzii. „În fiecare loc în care am fost, am încercat să fac bine meseria asta, care este pentru oameni, iar dacă nu o faci pentru oameni, este egal cu zero. Nu o faceți pentru prompter, nu o faceți pentru ecran, ci pentru oameni. Televiziune, radio, presă scrisă, presă on-line, totul e cu și despre oameni. Plecați la drum voi cei din anul I cu această idee. Ăsta e motivul care ar trebui să vă motiveze și mai mult”, a mai adăugat la final, Mihaela Pană.
Următorul invitat care și-a anunțat prezența în rândul studenților este realizatorul și prezentatorul TV Victor Ciutacu, care va veni la UPIT pe 1 noiembrie.

Andreea Tarba (Jurnalism, anul III)

Student UPIT plecat cu „Erasmusul”

Plecarea din ţară

Pentru prima dată în viaţa mea urmează să trec dincolo de graniţele României. Cu un bagaj mic şi emoţii uriaşe trec de filtrul de securitate de la aeroport. În micuţa valiză am haine puţine, un uscător de păr şi o mulţime de medicamente ... oare se va lega cineva de ultimele două şi-mi va cere să le abandonez?

Dar... totul e în regulă, am trecut de filtru, aşa că, prima şi cea mai mare frică s-a spulberat! Urmează îmbarcarea în avion şi zborul ... oare e vreun terorist printre noi?! Mă uit la feţele tuturor, dar nu văd nici o faţă fioroasă ... aşa că, mă liniştesc, nici un pericol nu-mi dă târcoale! Şi acum, decolarea!!! Cea mai grozavă senzaţie din viaţa mea ... descopăr că îmi place viteza şi pământul văzut de la înălţime! Dar toată această exaltare nu a durat prea mult; senzația de viteză dispare după ce avionul atinge altitudinea de zbor şi nici peisajul nu mai este aşa interesant. Ai senzaţia că stai pe loc. Nu mai simţi viteza şi nu mai vezi altceva în afara norilor. Aceştia te fascinează la început, dar după două ore totul devine plictisitor şi somnul te doboară. Cei de alături par să fie duşi în lumea viselor, iar eu am de gând să le urmez exemplul. Însă brusc, avionul se înclină spre dreapta şi începe să trepideze ... din ce în ce mai tare! Somnoroşii de lângă mine tresar şi deschid ochii... amorţeala ne sare cât colo! Ne prăbuşim cumva?! Ne uităm în jur, ne uităm la stewardese. Ele sunt liniştite, calme... deci totul e în regulă! Nu ne prăbuşim!
Privesc pe geam... suntem într-un nor. Am ajuns deasupra Berlinului şi stewardesele anunţă aterizarea. E înnorat şi plouă. Nu-mi place. Mai ales că am de aşteptat pentru avionul spre Vilnius. Dar o surpriză şi mai neplăcută mă aşteaptă la aterizare. Ajunsă la Berlin, ar fi trebuit să sun in Lituania să vorbesc cu persoana care ar trebui să mă aştepte la aeroportul din Vilnius. Dar acum ştiu că acest lucru nu mai este posibil pentru că telefonul meu este inutilizabil.
Îmi este clar că atunci când ajung la destinaţie trebuie să mă descurc singură. Norocul meu este că am cerut adresa pentru cazare înainte de a părăsi România... asta din teama că nu va veni nimeni la aeroport să mă aştepte. Şi, vorba aceea: de ce ţi-e frică, de-aia nu scapi! Acum, constat pe propria-mi piele că vorba este cât se poate de adevărată!
Ajunsă în Vilnius, un sentiment straniu mă încearcă. Vorbesc cu oamenii şi nimeni nu înţelege ce spun eu în engleză, fiecare mă întreabă dacă ştiu ruseşte. Bine înţeles că nu ştiu! Dar, asta este! Am intrat în horă şi acum trebuie să joc, posibilitate de întoarcere nu mai am decât peste 5 luni! Aşa că îmi dau toată silinţa să mă fac înţeleasă şi reuşesc în cele din urmă să ajung la adresa de cazare. Aici nu este aşa de greu să comunic, este un cămin studenţesc şi persoanele întâlnite cunosc engleza.

Primele zile la universitatea din Vilnius 

Aflată la o distanţă de trei sferturi de oră de mers pe jos, aproape de centrul oraşului, Universitatea SMK este una dintre cele mai moderne. De la arhitectură şi design interior, până la dotările din sălile de curs, acest loc depăşeşte cu mult imaginaţia mea.  Cei mai mulţi studenţi par să se simtă în largul lor ... ei sunt de-ai locului şi studiază în limba maternă. Alţii studiază în engleză. Mai puţin confortabil par să se simtă studenţii veniţi de peste graniţe prin programul Erasmus sau ca studenţi permanenţi. Aceştia din urmă provin din familii înstărite care îşi permit să plătească sume considerabile pentru aceste studii şi cei mai mulţi sunt veniţi din ţările ex-sovietice unde limba rusă este „la ea acasă”. În afara orelor de curs cunoscătorii de rusă comunică între ei în această limbă, aşa că, noi ceilalţi, nu înţelegem ce spun. Tinerii veniţi din UE, SUA, Canada, Japonia, India, China sau țările africane vorbesc în engleză, iar eu constat că-mi este greu să înţeleg engleza vorbită cu diferite accente de toţi aceştia.
Repartizarea în sălile de curs se face în funcţie de materiile de studiu alese de fiecare în parte şi din această cauză, colegii mei de clasă nu sunt aceiaşi la toate cursurile.
La primele întâlniri, profesorii au dorit ca fiecare student să se prezinte: cine este, de unde vine, ce a studiat sau studiază în ţara de origine, de ce a venit să studieze în Lituania şi de ce și-a ales cursul la care participă. Toţi colegii mei studiază Afaceri Internaţionale sau Management, iar cursurile de aici, exact pe acest profil sunt, iar eu îmi dau seama că va fi foarte dificil pentru mine întrucât cunoştinţele mele în aceste domenii sunt extrem de reduse comparativ cu ale colegilor. Deci, dublă provocare pentru mine!
Faptul că doamnele profesoare ne zâmbesc atunci când ne invită să vorbim, îmi dă curaj. Domnii profesori au o atitudine mai sobră. Vor ca noi să ne simţim relaxaţi atunci când vorbim, dar nu le reuşeşte la fel de bine „strategia zâmbetului”!
Materia predată la orele de curs este însoţită de prezentări PPT şi videoclipuri de pe Youtube care ne ajută să înţelegem şi să reţinem mai uşor tematica. Acelaşi lucru trebuie să facem şi noi când avem teme pentru acasă: prezentare PPT, iar dacă avem şi un videoclip relevant este cu atât mai bine. Unii dintre studenţi sunt obişnuiţi cu acest sistem şi fac prezentările în mod profesionist. Trei dintre profesori pun accent în timpul orelor pe interacţiunea cu studenţii şi nu acceptă ca noi să stăm şi doar să ascultăm. Primim întrebări care ne obligă să gândim şi să găsim un răspuns şi este acceptat, mai degrabă, un răspuns incorect, dar nu tăcerea! Şi mulţi dintre noi ne întrebăm cum va fi la examen căci, până acum, totul este diferit de sistemul din ţările noastre. Dar oricum, cea mai importantă, cea mai uşoară, dar şi complicată în acelaşi timp, este „lecţia zâmbetului”– am învăţat că zâmbetul deschide calea către comunicare.

Camelia Matache (Jurnalism, anul III)

Rubrică realizată în parteneriat cu Universitatea din Piteşti

 

Citit 48 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.