Miercuri, 18 Octombrie 2017 22:25

Peste 100 de voluntari au participat la o amplă acţiune de ecologizare pe Transfăgărăşan

Scris de M.I.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară SERVSAL Argeș și Consiliul Județean Argeș au organizat sâmbătă, 14 octombrie, o amplă acțiune de ecologizare pe Transfăgărășan la care au luat parte peste 100 de ecovoluntari de mediu: elevi de la mai multe licee, printre care Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu”, specializarea Protecția Mediului, studenți, angajați din mediul bancar, ziariști, lucrători ai Ocolului Silvic Vidraru și angajați ai Drumurilor Naționale.

14 transfagarasan01„Este pentru al cincilea an consecutiv când organizăm un astfel de eveniment, de fiecare dată cu speranța că va fi ultimul și în anul ce urmează nu va mai fi nevoie de o astfel de inițiativă. Este adevărat că am avut plăcuta surpriză ca Transfăgărășanul să fie mai curat ca altădată, asta și datorită lucrătorilor de la Drumurile Naționale care au intervenit permanent. Însă, tot am mai adunat aproape 200 de saci de deșeuri menajere ce nu își aveau locul acolo. Am încercat astfel să îndepărtăm cât mai multe dintre gunoaiele pe care turiștii certați cu bunul simț și nepăsători față de frumusețile naturii și mediului înconjurător le-au lăsat în acest sezon de drumeție și picnicuri și să redăm naturii munții așa cum ni i-a lăsat, semeți și curați!”, a spus Gabriel Moiceanu, director executiv Servsal Argeș.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul operatorilor de salubritate, reprezentanților Gărzii de Mediu, Romsilva, Agenției de Mediu etc.

Citit 140 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.