Miercuri, 11 Octombrie 2017 20:33

Ministrul Agriculturii a luat cina la Piteşti cu fostul senator Tămagă

Scris de M.S.

După cum se știe, săptămâna trecută au fost Porți Deschise la „Bunătăți de Topoloveni”, fabrica libanezului Mohammad Murad. Ce nu se știe, este motivul pentru care ministrul Agriculturii, Petre Daea, a plecat de la eveniment înainte de masa oficială organizată pentru invitați.

Unul dintre motivele plecării ministrului a fost reprezentat de faptul că, la Porțile Deschise, au fost prezenți și Rareș Bogdan și Cozmin Gușă de la Realitatea TV, ambii doi critici constanți ai PSD și ai ministrului Petre Daea, ironizat constant la respectiva televiziune. Iar pentru a evita o întâlnire cu cei doi, ministrul Daea a ales să plece mai devreme la Pitești. Acolo, ministrul Agriculturii l-a sunat pe fostul senator Constantin Tămagă, cu care se știe de mai mulți ani, de pe vremea când cei doi erau colegi de comisie în Parlament. Petre Daea a mâncat acasă la Constantin Tămagă, unde a stat până seara.

Citit 95 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.