Miercuri, 30 August 2017 10:46

Berechet de la Vâlcea, șef la IPJ Argeș! Recomandat

Scris de

Acum s-a stabilit! La conducerea IPJ Argeș se va afla comisarul șef Bogdan Berechet! După ce a condus Serviciul de Investigare a Fraudei din cadrul IPJ Argeș și  s-a aflat apoi la șefia IPJ Vâlcea, comisarul șef va prelua frâiele Poliției argeșene după pensionarea chestorului Ionel Ispir, acesta din urmă fiind chiar cel care l-a susținut la preluarea interimatului. Prefectul Emilian Dragnea va participa la instalarea noului comandant la orele prânzului. Bogdan Berechet este împuternicit pe o perioadă de șase luni, are 38 de ani fiind cel mai tânăr comandant din istoria poliției argeșene. IGPR a confirmat printr-un comunicat știrea dată în premieră de Jurnalul de Argeș.

Noul comandant al IPJ Argeş, comisarul Bogdan Berechet, are la doar 38 de ani o carieră impresionantă. Lucrează în Poliţie din 2002, a fost anterior comandant al IPJ Vâlcea, adjunct la IPJ Vâlcea, Şef Serviciu la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Argeş, director adjunct la Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane din cadrul M.A.I., ofiţer specialist la Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, I.G.P.R. - Brigada C.C.O. Piteşti şi ofiţer principal la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Argeş. Bogdan Berechet are la activ numeroase cursuri de specializare în ţară şi străinătate şi este doctorand la Şcoala Doctorală de Ordine şi Siguranţă Naţională - Academia de Poliţie A.I. Cuza Bucureşti în domeniul "Ordine şi Siguranţă Naţională".

În 2008, Bogdan Berechet a primit titlul de Poliţistul Anului împreună cu colegii de la BCCO Piteşti, la categoria Combaterea Criminalităţii Organizate, pentru profesionalismul cu care a instrumentat operaţiunea „Casa Iadului“.

Citit 1901 ori Ultima modificare Miercuri, 30 August 2017 12:15

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.