Miercuri, 23 August 2017 20:25

Prorectorul Universităţii de Medicină, primul cetăţean de onoare al comunei Poienarii de Muscel

Scris de C.I.B.

Viorel Jinga este cunoscut de foarte mulţi musceleni care au avut probleme de sănătate. Datorită lor se ştie faptul că şi în miez de noapte dacă apelezi la domnul doctor, acesta îţi va sări în ajutor. E obiceiul acela muscelean de a-l ajuta pe cel care vine la tine şi e din aceeaşi zonă. Îţi aduce aminte de casă, de ai tăi, de copilărie...

Acesta este motivul principal subliniat de primarul de la Poienarii de Muscel, Ion Boncoi, pentru atribuirea titlului de Cetăţean de onoare al comunei profesorului doctor universitar Viorel Jinga, fiu al comunei. „Niciodată acest om nu a zis nu”, a subliniat aspectul şi preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, atunci când i-a conferit distincţia medicului urolog, şef de clinică la Spitalul „Prof. dr. Theodor Burghele” din Bucureşti. Dincolo de acest lucru, Viorel Jinga, prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, a fost omagiat şi pentru calităţile sale de medic, profesor şi cercetător. Şi a devenit nu doar primul cetăţean de onoare la Poienarii de Muscel, ci a fost şi primul care a semnat în cartea de onoare a comunei. A mulţumit cu modestie şi a transmis un mesaj: „Împingeţi copiii la şcoală şi ţineţi cont de faptul că familia contează cel mai mult în viaţă!”.

Citit 133 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.