Joi, 13 Iulie 2017 16:41

Fondurile de vânătoare din Argeş cer împuşcarea a peste 100 de exemplare Recomandat

Scris de Isabela Moiceanu

# Cifre îngrijorătoare. Argeşul are cu mai mult de 500 de urşi peste efectivul optim al judeţului
Auzim de ceva vreme că urșii s-au înmulțit exagerat în Argeș, dar nimeni, până acum, nu a furnizat o cifră exactă a ceea ce înseamnă acest „exagerat”. Ca să ne facem o idee corectă, am solicitat Agenției Județene pentru Protecția Mediului Argeș o situație comparativă a efectivelor existente și optime, iar cifrele sunt edificatoare.  Pe suprafața de pădure pe care o mai deține la acest moment, Argeșul ar trebui să aibă cel mult 279 de urși. 

La această oră, județul nostru numără nu mai puțin de 847 de exemplare din această specie, practic de peste trei ori mai mult decât efectivul optim. Nici nu-i de mirare că urșii coboară în gospodăriile oamenilor și sfârtecă animalele domestice, lăsând în urmă prăpăd. Cine şi-a dat concursul și de ce a stat cu ochii închiși până când situația a ajuns la aceste proporții e o altă poveste. Cert este că fondurile de vânătore din Argeș cer acum împușcarea a peste 100 de urși.

Mai exact, un număr de 102 exemplare cumulează solicitările făcute de cele şapte fonduri de vânătoare care au cerut în acest an propria lor cotă de vânătoare. Numai Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor (AVP) „Mistreţul” solicită împușcarea a 30 de urşi. În top, urmează Direcţia Silvică Argeş, care a făcut o solicitare similară pentru 28 de exemplare.
„Gestionarii Fondurilor au propus pentru sezonul de vânatoare 2017-2018 următoarele cote: DS Argeş - 28 exemplare,  AVPS Argeş - 8 exemplare, AVPS Cerbul - 8 exemplare, AVP Mistreţul - 30 de exemplare; AVP Jderul 2006 - 5 exemplare; GTS Muntenia - 15 exemplare şi AVP Diana - 8 exemplare”, au explicat, pentru Jurnal de Argeş, oficialii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Argeş.
O cerere care pleacă fix de la statistica îngrijorătoare la care au ajuns pădurile din Argeş, care, la acest moment, numără cu 568 de exemplare peste efectivul de urşi pe care ar putea să-l ducă.
Asta, şi în condiţiile în care, în sezonul de vânătoare 2016-2017, în Argeş n-a fost împuşcat niciun urs.
„În baza Ordinului nr. 1439/2015 pentru aprobarea derogărilor în cazul speciilor urs, lup și pisică sălbatică, ultima dată au fost recoltaţi urşi în sezonul de vânatoare 2015-2016”, explică oficialii AJP Argeş.

Dezbatere publică privind vânarea urşilor

Că fondurile de vânătoare din Argeş cer împuşcarea a 102 urşi nu înseamnă  neapărat că vor şi putea face acest lucru. Proiectul de ordin de ministru pentru aprobarea nivelului de intervenţie în cazul speciilor de urşi şi lupi, în interesul sănătăţii şi securităţii populaţiei şi în scopul prevenirii unor daune importante, prevede pentru sezonul de vânătoare 2017-2018 că la nivel naţional pot fi vânate doar 140 de exemplare de urs (şi 97 exemplare de lup). Deocamdată, proiectul se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului.
În acest context, Argeşul ar putea primi  o cotă ce s-ar putea concretiza în împuşcarea cel mult 10 exemplare, ceea ce nu va rezolva nicidecum problema urşilor care dau iama în curţile argeşenilor. Vorbim de o situaţie gravă ale cărei cauze trebuie căutate în gestionarea defectuoasă a fondului cinegertic al Argeşului, cel puţin din 2010 încoace (când 5 ursoaice, cu tot cu pui, au fost relocate cu elicopterul din zona Râșnov, fix în pădurile Argeșului) şi continuând cu ignorarea unui fenomen natural absolut previzibil - înmulţirea fiarelor care, iată, pare să fi luat, culmea, prin surprindere Direcţia Silvică, instituţie care se vede nevoită să ceară, acum, împuşcarea câtorva exemplare.
E adevărat că sunt şi voci care spun că statistica privind exemplarele de urşi din Argeş ar fi, ca şi prin alte părţi, exagerată, tocmai pentru a justifica organizarea unor vânători. Cert este că situaţia e oricum scăpată de sub control. La Dâmbovicioara, urşii au vandalizat, au mâncat animale din curţile oamenilor şi le-au distrus până şi maşinile, la Poenari şi Vidraru, au băgat în sperieţi turiştii, iar la Rucăr au făcut măcel printre porci, vaci şi oi.

Potrivit APM Argeş, împuşcarea sau capturarea exemplarelor din speciile urs se pot realiza numai cu acordul autorității publice centrale pentru protecția mediului, prin Direcția Biodiversitate, în baza unui punct de vedere al unei comisii constituită din reprezentanți ai agențiilor teritoriale pentru protecția mediului și al comisariatelor județene ale Gărzii Naționale de Mediu, desemnați prin decizie a conducătorului structurii teritoriale. Totul cu procese verbale întocmite conform Hotărârii Guvernului nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic, precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor şi cu avizul administratorului/custodelui ariei naturale protejate, după caz.

Citit 786 ori Ultima modificare Joi, 13 Iulie 2017 22:09

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.