Marți, 23 Septembrie 2014 19:40

Olimpiada deținuților la Mioveni

Scris de

Deţinuţi din penitenciarele Colibaşi, Găeşti, Târgu Jiu, Craiova, Codlea şi Bucureşti -Jilava vor participa vineri, 26 septembrie, începând cu ora 09,00, la Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni la un eveniment caritabil, care are drept scop strângerea de fonduri pentru Dumitru Mihai, un tânăr de 27 ani din oraşul Mioveni, ce suferă de atrofie musculară pseudomiopatică, neuropatie spinală progresivă. Numit generic "Olimpiada Deţinuţilor", şi aflat la prima ediţie, evenimentul este organizat de Centrul Cultural Mioveni în parteneriat cu Penitenciarul Colibaşi, si va consta în competiţii sportive: de minifotbal, tenis de masă şi darts iar în incinta Sălii de Sport a liceului va exista o urnă de donaţie unde fiecare persoana va dona după posiblitate.
Participarea deţinuţilor la astfel de manifestări are drept scop şi exersarea de către aceştia a unor conduite care să faciliteze dezvoltarea personală şi reintegrarea socială, precum şi promovarea în comunitate a unei imagini pozitive a sistemului penitenciar. Programul evenimentului  va fi după cum urmează:
# Ora 09.15 - Deschiderea oficială a evenimentului (Sala de Sport a Liceului);
Alocuţiuni;
Prezentarea cazului umanitar;
# Ora 10.00 - Începerea competiţiilor;
Tenis de Masă şi Darts - Sala de Sport a Liceului;
Fotbal -Terenul sintetic;
# Ora 14.00 – Premierea.
A.C.

 

Citit 566 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.