E gata! Călin Andrei şi Gheorghe Nicuţ au scăpat de condamnarea din Dosarul Şcolilor

0 585

Marţi, 5 februarie, s-au împlinit patru ani de la pronunţarea hotărârii definitive în cazul condamnărilor pronunţate pentru infracţiuni de corupţie în unul dintre aşa-zisele Dosare Zeus, cel legat de obţinerea de fonduri pentru refacerea unor instituţii de învăţământ afectate de intemperiile din 2005. Dosarul Şcolilor a fost închis pe 5 februarie 2015 cu consecinţe groaznice pentru cei acuzaţi. La patru ani de atunci, foştii primari Călin Andrei şi Gheorghe Nicuţ au scăpat de pedeapsă, deşi condamnarea încă este trecută în cazier. Şi asta fiindcă patru ani a fost termenul de supraveghere şi de suspendare a executării pedepselor. Cum cei doi edili de la Câmpulung şi Curtea de Argeş nu au mai săvârşit alte fapte penale în acest timp, ei nu vor mai executa niciodată pedepsele primite.

Călin Andrei a fost condamnat la 3 ani de închisoare în baza Legii nr. 78 din 2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Instanţa a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de patru ani.
În toată această perioadă, fostul primar de la Câmpulung, care şi-a pierdut mandatul de ales local chiar din cauza condamnării date de Curtea de Apel Bucureşti, a avut mai multe obligaţii. Printre altele, el a trebuit să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş conform unui program stabilit de consilierul de probaţiune, să primească vizitele consilierului de probaţiune, să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care a depăşit cinci zile, să comunice schimbarea locului de muncă şi să ceară acordul instanţei dacă ar fi dorit să plece din ţară. Acum toate acestea s-au încheiat, însă Călin Andrei mai are un an în care nu îşi poate exercita unele drepturi, cum ar fi dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a alege şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Interdicţia acestor drepturi va fi eliminată în luna februarie 2020. Peste doar câteva luni apoi vor avea loc alegeri locale. Numai că, deocamdată, fostul primar care a trebuit să părăsească şi PNL-ul din cauza condamnării, nu are gânduri de revenire pe scena publică. „E prematur să mă gândesc să revin. Deocamdată sunt rezervat asupra acestui lucru, experienţa celor trăite îmi spune să stau deoparte”, ne-a declarat fostul primar.

Şi Nicuţ a scăpat de supraveghere

Un alt fost primar de municipiu condamnat în acelaşi dosar, profesorul Gheorghe Nicuţ, a ieşit şi el din perioada de supraveghere. De fapt, fostul edil de la Curtea de Argeş a avut şi are aceeaşi situaţie ca şi Călin Andrei. Ca şi un alt condamnat, fostul primar de la Budeasa, Ion Ştefan. Nu la fel stau lucrurile în cazul celui de-al patrulea fost primar condamnat în dosar în baza aceleiaşi legi, dar fără legătură cu banii pentru reabilitarea clădirilor afectate de inundaţii. Ion Popa, de la Stâlpeni, a primit tot 3 ani de închisoare cu suspendare, însă termenul de încercare se întinde pe durata a cinci ani.
În cazul celorlalţi inculpaţi în dosar lucrurile sunt diferite, în condiţiile în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu, sau omul de afaceri Cornel Penescu, spre exemplu, au fost implicaţi şi în alte cauze penale.

Un dosar neobişnuit

Dosarul Şcolilor a fost instrumentat, pe rând, de Tribunalul Argeş, Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi iar de Curtea de Apel (la rejudecare). În trecerea prin cele trei faze ale procesului, completurile de judecată au suportat nu mai puţin de unsprezece modificări. Pe de altă parte, obiectul dosarului a fost constituit de fapte fără legătură între ele, dar comise de aceleaşi persoane. Astfel, Constantin Nicolescu a fost acuzat atât pe latura obţinerii de fonduri europene pentru reabilitarea şcolilor afectate de inundaţiile din 2005, cât şi de luare de mită în relaţie cu Cornel Penescu şi de instigare la abuz în serviciu în legătură cu primarul de la Stâlpeni, Ion Popa. Apoi, în privinţa capului principal de acuzare, în baza căruia nouă persoane au primit ani grei de închisoare, instanţele de judecată au avut opinii diferite, chiar contradictorii pe parcursul procesului. Tribunalul Argeş a achitat inculpaţii acuzaţi că ar fi întocmit şi folosit documente false sau inexacte pentru a obţine cei 900.000 de euro cu care s-au reparat patru unităţi de învăţământ. Ulterior, la Curtea de Apel au fost date două rânduri de condamnări.
C.I.B.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata