Gabriela Zoană a invitat ziariştii argeşeni s-o vadă la lucru, la Strasbourg

0 273

# Reportaj cu parfum de toamnă, la Parlamentul European

Început de octombrie, Strasbourg, Franța. La invitația europarlamentarului Gabriela Zoană, zece jurnaliști de la diferite redacții din Argeș au vizitat Parlamentul European. Printre aceștia s-a aflat și un reprezentant al ziarului nostru. Timp de patru zile, în perioada 1-4 octombrie, jurnaliștii au făcut un tur al sediului Parlamentului European, au asistat la ședințe în Plenul Senatului, la dezbateri care privesc situația actuală a României, dar și-au rezervat timp și pentru a vizita obiectivele turistice ale Strasbourgului.

România – pusă în discuție de Comisia LIBE

Vizita jurnaliștilor argeșeni la Strasbourg nu a fost întâmplătoare, întrucât prima săptămână din octombrie a avut pe agenda Parlamentului European situația politică din România. Luni seară, pe 1 octombrie, într-o conferință a Comisiei pentru LIBE (Libertăți civile, Justiție și Afaceri interne), România a fost criticată de comisarul Franz Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene. Dezbaterile de luni s-au purtat într-o atmosferă destul de tensionantă și au privit situația din România, inclusiv independența sistemului judiciar. Mai multe grupuri europarlamentare au avut un dialog în ceea ce privește modul în care țara noastră respectă sau nu statul de drept.

Gabriela Zoană: „România e singura țară europeană care nu are partide extremiste ”

Marți, 2 octombrie, premierul Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, alături de șeful grupului europarlamentar al PSD, Dan Nica, și miniștrii Rovana Plumb și Tudorel Toader. În cadrul acestei întâlniri, președintele Comisiei LIBE, Claude Morares, și prim-vicepreședintele Frans Timmermans i-au asigurat pe politicienii români că nu se va pune problema activării articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene în cazul României, situația noastră fiind diferită de cea a Poloniei și Ungariei, unde s-a întâmplat acest lucru în trecut. De asemenea, tot marți, o conferință pe tema „Libertatea presei” a fost organizată de gazda jurnaliștilor argeșeni, europarlamentarul Gabriela Zoană
Gabriela Zoană a amintit în discursul ei de pornirile antiromânești din Parlamentul European, venite chiar din partea unor europarlamentari români, dar și despre riscul care pândește Europa:
„Toată politica asta monstruoasă, pe care nici noi nu o înțelegem foarte bine, nu face altceva decât să afecteze Europa. Ce face Timmermans și ce fac ceilalți? Atacă, practic, vlăstarul sănătos al Europei. Să nu uităm că România este singura țară europeană care nu are partide extremiste. A pune în pericol sănătatea civică a României este un imens pericol pentru absolut toată Uniunea Europeană, nu doar pentru România. Ne confruntăm cu un val imens de curent anti-european în Europa. Înțeleg că este vorba de jocuri politice, uneori, murdare, dar se pune în pericol însuși proiectul politic european. Grupul extremist va crește și, probabil, se vor naște alte grupuri politice noi, antieuropene, extremiste. Acesta este adevăratul risc al Europei.”

„Tratamentul diferit între state este vădit”

Gabriela Zoană mai crede că aceste „atacuri” vor sădi un sentiment anti-european în rândul cetățenilor români:
„Tratamentul diferit între state este vădit. Am avut proteste în România, nu vreau să contest sau să analizez cum s-au comportat jandarmii. Sunt dosare pe rol şi organele de anchetă își vor face datoria, dar am văzut la televizor, în același timp, în Spania, în Belgia și în Germania același tip de proteste și o reacție a jandarmilor mult sporită, mult mai violentă cu protestatarii. Ați văzut vreun europarlamentar spaniol, belgian sau neamț care a solicitat ca propria țară să fie pusă pe ordinea de zi a Parlamentului European în sens negativ? Nu! Asta înseamnă un tratament diferit. Au vorbit europarlamentarii care nu aveau nicio legătură cu România. Au citit de pe niște foi, pe care le-au avut de la europarlamentari români. Nu înțeleg de ce este această iresponsabilitate la nivel european”, a mai spus Gabriela Zoană.
Miercuri, cea mai așteptată zi a săptămânii, a început cu ședința plenară privind Statul de drept în România, dezbatere ce a durat o oră și a cuprins declarații ale premierului României, Viorica Dăncilă, dar și ale multor europarlamentari români și străini despre legile justiției, modificarea codurilor penale și violențele de la protestul din 10 august. Jurnaliștii argeșeni au urmărit totul din sala Parlamentului European.
După dezbaterea de miercuri, părerile nu au întârziat să apară. Europarlamentarul Gabriela Zoană susține că în cadrul acestei dezbateri, privind statul de drept în România, s-a mimat democrația „pentru că președintele de ședință a permis anumitor europarlamentari din sală un comportament demn de stadionul unui meci de fotbal, nicidecum demn de o plenară în Parlamentul European.” Aceasta mai consideră că s-a irosit cu bună-știință din timpul de intervenții al europarlamentarilor, folosind discuții inutile pe punctele de procedură, dar și că există un dublu limbaj și un dublu sistem de valori pentru țările occidentale față de țările est-europene. „Suntem români și trebuie să apărăm țara noastră. Ne lovim de lipsa de egalitate de tratament între țări. Li s-au permis unor europarlamentari străini să adreseze o întrebare unui vorbitor, dar nu și unui europarlamentar român”, a mai adăugat Gabriela Zoană.

Toamnă alsaciană, la Strasbourg

Străzi medievale, întortocheate trasee pietonale, linii de tramvai, podețe cu flori și priveliști de basm. Orașul Strasbourg i-a întâmpinat pe oaspeții din Argeș cu tot ce are el mai bun. Arhitectura acestui oraș este una captivantă, cu acoperișuri mansardate, tipic franceze, dar și construcții cu influențe germane. Strasbourg este un oraș bogat, nu doar arhitectural, mulțimea de terase și boutiq-urile cu haine și podoabe reflectă traiul costisitor al orașului. Aici, numeroase clădiri istorice au fost păstrate în stare impecabilă. Centrul orașului este înconjurat de un râu și un canal. Podețele, pe care se odihnesc ghivece uriașe cu flori, fac legătura între străzi. De oriunde te-ai afla, poți vedea Catedrala Notre-Dame, impunătoare și plină de detalii arhitecturale, dominând orașul, cu o înălțime de 124 metri și un turn ascuțit. Orașul poate fi luat la pas sau admirat de la bordul vaporașului care traversează un afluent al fluviului Rin. Strasbourg are și o excelentă rețea de transpot public, tramvaie trec periodic pe toate rutele orașului.
De asemenea, bicicletele sunt extrem de folosite.

Aproape la fiecare poartă, ușă sau pod vezi cel puțin o bicicletă rezemată. Toate străzile medievale duc în centrul orașului, Grand Île. Alături, cartierul „Mica Franță” ascunde străduțe înguste și case cu bârne întunecate, pe care se reflectă soarele în culori. E foarte greu să nu observi târgurile din piețele orașului, Piața Catedralei sau Piața Kléber, iar peste tot predomină simbolul Alsaciei, barza. Călătoria jurnaliștilor argeșeni în Strasbourg a cuprins și vizite în bisericile catolice, precum St. Pierre-le-Jeune, care are o frumoasă curte interioară, cu un puț.
Nu doar orașul e generos cu turiștii, localnicii sunt, de asemenea, primitori și toleranți. Pe lângă muzeele și celelalte clădiri care te cuceresc de la prima vedere, la marginea orașului, o altă construcție iese din peisaj, este vorba de o moschee inaugurată în 2012.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata