”Eternul Eminescu”, la Palatul Copiilor Piteşti

0 55

Miercuri, 17 ianuarie 2019, Palatul Copiilor Pitești a derulat activitatea omagială ”Eternul Eminescu”, un proiect partenerial de amploare desfășurat în colaborare cu Asociația Culturală ”Rovine” Țuțulești – Argeș, reprezentată de gl. bg. dr. ing. Constantin Anton şi de prof. Ion Alexandru.

Dintre obiectivele acțiunii dedicate Luceafărului poeziei românești amintim: familiarizarea elevilor cu ilustra figură a celui mai mare poet al românilor şi cu universul său poetic; implicarea elevilor în activităţi extraşcolare care să le cultive deschiderea spre creativitate; familiarizarea copiilor cu rolul pe care l-a avut Mihai Eminescu în literatura română şi în cea universală; schimbul de experienţă și de bune practici între instituțiile partenere.
La activitate au participat elevii înscriși la cercurile din Palatul Copiilor Pitești, îndrumați de profesorii lor: Simona Marineaţă, Mihaela Grigore, Violeta Bocancea, Daniela Georgescu, Claudiu Pană, Margareta Diaconu, Marilena Neacşu, Corina Voicilă, Gabriela Tănase, Roxana Marinescu, Camelia David, Răzvan Pătraşcu, Viviana Capel, Mihaela Nicolae, Dana Dragnea, Mirela Ionescu-Jambu, Loredana Oae, Carmen Dragomir, Magdalena Pătrăşcan, Nicolae Pascu. Invitaţii de onoare, gl. bg. dr. ing. Constantin Anton – preşedintele Asociaţiei Culturale “Rovine” Ţuţuleşti – şi domnul profesor Ion Alexandru, au relatat copiilor aspecte biografice eminesciene, date despre opera şi influenţa marelui poet asupra literaturii române, dar şi a celei europene, au subliniat importanţa simbolurilor în creaţia eminesciană și au dedicat versuri memorabile poetului nepereche. Alte momente din desfășurătorul acțiunii: Power-Point cu aspecte din viaţa şi activitatea literară şi publicistică a lui Mihai Eminescu, cu principalele teme şi motive, mituri şi modele literare, sintagme poetice, metafore esenţiale din universal eminescian; program artistic – recitări de versuri, dans clasic, dans popular, interpretare de cântece; miniscenete; jocuri de rol; discuţii libere, schimburi de opinii între participanţi.
Proiectul ”Eternul Eminescu” și-a atins obiectivul – omagierea poetului nepereche, aducând laolaltă în sala de festivități a Palatului Copiilor Pitești elevi, profesori și invitați vrăjiți de geniul creator din Ipotești, bucuroși de întâlnirea prilejuită de sărbătorirea poetului nostru național, pentru că, așa cum spunea Nichita Stănescu, ”toți ne regăsim în Eminescu”.
Simona Marineaţă, Mihaela Grigore

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata