Doi consilieri locali din Argeş, găsiţi incompatibili de ANI

0 32

sagentia nationala integritate

Pe 1 martie, Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate şi existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul a 18 foști și actuali aleși locali, doi dintre ei din Argeş.

Cei doi argeşeni găsiţi în conflict de interese administrativ şi incompatibilitate de ANI sunt RADU FLORIN, consilier local în cadrul Consiliului local al comunei Oarja şi ȘTEFAN GHEORGHE TUDORICĂ, fost consilier local în cadrul Consiliului Local Costești.

În perioada mandatului de consilier local, Radu Florin „a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local privind aprobarea bugetului local de venituri și cheltuieli al comunei Oarja, în urma căreia a fost încheiat contractul de achiziție publică, având ca obiect livrarea de lemn de foc, între Școala Gimnazială ”D.Rădulescu” Oarja și S.C. Florimar Forest Activ S.R.L., societate comercială la care soția persoanei evaluate deține calitatea de unic asociat și funcția de administrator. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborat cu art. 46 din Legea nr. 215/2001, respectiv art. 75, lit. a) și art. 77 din Legea nr. 393/2004”, se arată în comunicatul ANI.

Tudorică Ştefan, în perioada 29 iunie 2012 – 22 aprilie 2014, pe durata mandatului de consilier, în cadrul societăţii S.C. Teuțu Favorit Construct, societate comercială unde deține funcția de administrator și calitatea de asociat unic, a încheiat 10 contracte cu instituții aflate sub autoritatea Primăriei Costești, încălcând astfel dispozițiile art. 90, alin.(1) din Legea nr. 161/2003.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata