Documentul care sprijină teoria că în dosarul triplei crime de la Stoeneşti au fost ascunse probe

0 392

Joi, 25 octombrie, Curtea de Apel Piteşti a rămas în pronunţare în dosarul triplei crime de la Stoeneşti. Soluţia va fi comunicată săptămâna viitoare. În faţa completului de trei magistraţi, Florentin Sorescu, avocatul lui Vasile şi al lui Doru Durleci, fratele, respectiv tatăl lui Laurenţiu Durleci, singurul găsit vinovat de Tribunalul Argeş pentru triplul asasinat din primăvara lui 2016, i-a acuzat pe procurori de ascunderea unor probe.
Avocatul Florentin Sorescu a prezentat „Jurnalului de Argeș” documentul care susține afirmațiile făcute săptămâna trecută, în fața completului de trei magistrați care vor decide soarta lui Vasile și Doru Durleci, care au stat un an şi jumătate în arest, pentru ca, mai apoi, instanţa de fond, Tribunalul Argeş, să-i achite în dosarul triplului asasinat. Este vorba de o declarație luată de anchetatori în 2016, la o lună după sângeroasele crime, document în care Vasile Durleci precizează că, în momentul în care a fost reținut, le-a predat anchetatorilor un telefon marca Samsung, care ulterior n-a mai apărut în dosar.

De ce e important telefonul predat anchetatorilor

Teza probatorie este aceea de a face dovada că nu au existat apeluri între inculpați în momentele premergătoare comiterii crimei, așa cum se susține în declarația inițială a concubinei lui Laurențiu Durleci, Cătălina Furdui, declarație despre care avocatul Florentin Sorescu consideră că ar fi fost concepută chiar de anchetatori, lucru negat de Parchet.
În opinia apărătorului celor doi inculpați, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș ar fi verificat, de fapt, apelurile telefonice, însă ar fi „preferat să nu depună nicio relație, rezultatul fiind nefavorabil”, după cum a arătat Florentin Sorescu într-un alt document înaintat instanței.
„Am susţinut și susţin că în această cauză au fost ascunse probe. Un telefon predat de către Durleci Vasile autorităţilor nu este înregistrat în dosar, nu se regăsește consemnat în procesele-verbale de percheziţie, dar apare, în mod subit, într-o declaraţie a inculpatului Durleci Vasile, luată la circa o lună după arestare, în care spune, cu subiect și predicat, că telefonul marca Samsung de culoare neagră cu care au efectuat convorbiri în timp ce se deplasau prin pădure se află în posesia organelor de poliţie. Ciudat, nu? Telefon pe baza căruia s-ar fi putut stabili dacă, în momentele care au precedat comiterea crimelor, au existat sau nu apeluri între inculpaţi”, a declarat, pentru „Jurnal de Argeș”, avocatul Florentin Sorescu.
Telefonul Samsung nu este singura probă despre care avocatul a vorbit joi în fața magistraților.
„De asemenea, faptul de a nu fi fost depuse la dosar niște înregistrări efectuate chiar de către anchetatori, sub pretextul că nu ar prezenta interes operativ, în condiţiile în care textul de lege obligă la înaintarea acelor probe dacă instanţa va fi sesizată, reprezintă o veritabilă ascundere de probe. În acele înregistrări efectuate în autoduba cu care inculpaţii erau duși la arest și în celulă, Durleci Dorel și Durleci Vasile îi reproșează lui Durleci Laurenţiu, autorul triplei crime, gestul nesăbuit pe care l-a făcut, iar acesta chiar furnizează relaţii despre modul în care a comis crimele de unul singur. Vă întreb eu atunci: prezintă sau nu interes operativ?”, a mai declarat Florentin Sorescu, pentru „Jurnal de Argeș”, după ședința de joi a Curții de Apel Pitești.

„Ca procuror, am părerea că pot să greșesc, dar să spui că vreau să fac asta intenționat este inept”

În fața celor trei magistrați, procurorul de şedinţă a precizat că probele existente ar indica vinovăția celor doi, că nu poate fi vorba de ascundere de probe și că Parchetul n-ar avea niciun interes să bage în pușcărie doi oameni nevinovați.
„Să spui că Parchetul are interes să ascundă probe mi se pare dincolo de orice limită juridică. N-am făcut în viața mea așa ceva. Ca procuror, am părerea că pot să greșesc, dar să spui că vreau să fac asta intenționat este inept. Dacă spui că s-au ascuns probe, de ce nu ai făcut demersuri?!”, i-a replicat avocatului Sorescu, în şedinţă, reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Cei trei judecători au reținut cauza în pronunțare. Soluția va fi comunicată săptămâna viitoare. Judecătorii ar putea menţine sau schimba decizia instanţei de fond, decizie atacată cu apel de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.
„Nu am emoţii în ceea ce privește rezultatul procesului! De fapt, mint. Am! Când soarta unor oameni este în mâinile tale, cam tremuri, chiar dacă probele conduc indubitabil către o singură soluţie. Nebănuite și încurcate sunt căile justiţiei…
Mi-e greu însă a crede că va fi posibilă o altă soluţie decât cea de achitare. Speranţa și pariul meu sunt ca, dintr-un complet de divergenţă (unul contra unul), să ajung la o soluţie de achitare adoptată în unanimitate de către cei trei magistraţi. Să-l fi convins și pe judecătorul care a considerat că trebuie admis apelul Parchetului de nevinovăţia clienţilor mei, iar pe cel nou intrat, pentru a înclina într-o parte sau alta balanţa, așijderea”, mai spune avocatul Florentin Sorescu.

„Miza mea este ca aceste practici nocive adoptate de unii anchetatori să fie desfiinţate”

Florentin Sorescu speră la mai mult decât obținerea achitării celor doi.
„Miza mea, la acest moment, nu este doar de a se menţine soluţia de achitare, ci ca aceste practici nocive practicate de unii dintre anchetatori să fie desfiinţate. Instanţa de fond a vorbit în motivare despre lipsa de loialitate a Parchetului în administrarea probelor; eu cred că vorbim de un abuz în toată regula. Și singurele în măsură să descurajeze aceste practici sunt instanţele de judecată, prin motivarea deciziilor pronunţate. Trebuie spus negru pe alb ce se întâmplă, altfel riscăm să trăim într-o minciună. Miza mea, cu alte cuvinte, este nu doar ca acești oameni, arestaţi pentru un an și jumătate pentru o faptă pe care nu au comis-o, să-și afle dreptatea, ci ca astfel de abuzuri, venite din partea anchetatorilor, să nu se mai întâmple”, a declarat, pentru „Jurnal de Argeș”, Avocatul Florentin Sorescu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata