Doctorul Constantin Păun, trimis în judecată pentru fals intelectual

1 1.512

# Fost director al Spitalului Județean și fost șef secție ATI, medicul Titi Păun a fost inculpat în dosarul morții suspecte a tânărului Alin Nițescu # Doctorul a declarat că pacientului nu i-au fost recoltate probe biologice, deși acestea existau în frigiderul spitalului

De mai bine de cinci ani, familia tânărului care, în 2013, după o injecţie cu un medicament de ultimă generație și un șir lung de erori, a ajuns să moară la Spitalul Județean din Pitești, așteaptă ca cei care se fac vinovați de moartea lui Alin Nițescu (foto medalion) să fie trași la răspundere. Pentru că în lipsa probelor biologice sunt foarte greu de găsit vinovații, tatăl lui Alin a cerut, în paralel cu orientarea cercetării și către faptele care au agravat starea pacientului, și tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de distrugerea probelor ce ar fi făcut lumină în acest caz, formulând acuzații de mușamalizare a morţii inclusiv la acest nivel. Dacă la sfârșitul anului trecut, în cazul psihiatrului Ramona Herişanu, medicul care i-a făcut lui Alin injecția, cauza a fost, pentru a doua oară, clasată, decizia Parchetului fiind, de asemenea, a doua oară contestată de familie, şi, de asemenea, după ce Parchetul a dispus clasarea cauzei şi în ceea ce o priveşte pe asistenta care i-a recoltat pacientului probele, iată că în nebuloasa morții cu zile a lui Alin a apărut și o trimitere în judecată: este vorba de fostul medic-șef al secţei de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgență Pitești, în cazul căruia Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a concluzionat că a atestat fapte necorespunzătoare adevărului. Mai exact, în dosarul aflat deja în cameră preliminară la Secția Penală a Judecătoriei Pitești Constantin Păun e acuzat de fals intelectual.

Urma scapă turma. La asta pare să se reducă dosarul morţii câmpulungeanului Alin Niţescu, în cazul căruia, de la administrarea tratamentului injectabil cu Olanzapină depot (ZypAdhera) de către psihiatrul Ramona Herișanu în cabinetul din incinta Clinicii „Dr. Irimia”, urmată de un puseu de hipertensiune și vomă, la solicitarea de către pacient a transferului la București, chemarea târzie a ambulanţei, care a venit fără medic, doar cu șofer și asistenta care avea să constate că tânărul era, de fapt, în comă, şi până la decesul lui la secţia ATI a Spitalului Judeţean, înecat în propria vomă, nimeni nu se face vinovat de nimic…
Pentru că probele recoltate în cazul lui Alin Niţescu au fost distruse la 10 zile de la recoltare, sub pretextul că nimeni nu le-a solicitat (potrivit unei proceduri interne a spitalului, deși cazul era unul grav, iar familia lui Alin s-a interesat de aceste probe), nu s-au efectuat testele toxicologice, iar în lipsa testelor, vina nu prea mai poate fi atribuită nimănui.
Viorel Niţescu are mari suspiciuni în legătură cu modul în care au decurs cercetările în cazul morţii fiului său şi a lansat o serie lungă de acuzații privind muşamalizarea cazului, motiv pentru care, în 2017, în dosarul cercetat de Serviciul Investigaţii Criminale al IPJ Argeş au fost disjunse alte dosare ce făceau trimitere inclusiv la distrugerea probelor care ar fi edificat situaţia, dosare în care apăreau inclusiv numele dr. Constantin Păun (pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual) şi cel al asistentei Panait Mariana de la secţia ATI a Spitalului Judeţean Argeş (pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu). Cercetările în cazul celor doi s-au încheiat la sfârșitul anului 2018 și, surpriză, medicul Păun a fost trimis în instanță.
„La Spitalul Judeţean și în tot acest caz se acoperă unii pe alții. Nici măcar rezultatele analizelor pe care i le-au făcut pe durata internării la ATI nu ni le-au dat, pe motiv că secretul medical funcționează și după moartea pacientului, inclusiv în cazul familiei. Ori eu eram tutorele lui Alin. Nu era normal ca noi, în calitate de parte vătămată, să primim aceste documente?! După ce că a murit cu zile, au mai distrus și probele care ar fi clarificat lucrurile în privința decesului, ca să acopere asasinatul. Iar asta chiar i-a ajutat, căci, fără rezultatele analizelor toxicologice, pot doar să presupună ce s-a întâmplat, fără să aibă certitudini sau vinovați”, spune Viorel Nițescu.

Dr. Păun, acuzat de fals intelectual

În rechizitoriul din 22 noiembrie 2018, în care Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești dispunea clasarea cazuzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu de către asistenta Mariana Panait, se face referire inclusiv la acuzațiile ce i se aduc doctorului Păun.
„Inculpatul Păun Constantin, în calitatea sa de medic-șef al secției de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Pitești, a atestat fapte necorespunzătoare adevărului, consemnând că pacientului Alin Nițescu nu i-au fost recoltate probe toxicologice după internare”, se arată în rechizitoriu.

Ce l-a dat de gol pe dr. Păun

Pe doctorul Păun l-a contrazis foaia de observaţie clinică generală întocmită pe parcursul internării lui Alin Niţescu la Spitalul Judeţean, document în care se specifica drept diagnostic de internare „intoxicație cu Zyprex. Comă de grad III”. Pe aceeași foaie, la rubrica „Examene pentru produse patologice” este consemnat faptul că lui Alin Nițescu „i-au fost recoltate probe toxicologice din sânge și urină”, după cum se mai arată în rechizitoriu.
„S-a dispus trimiterea în judecată a domnului Păun Constantin pentru fals intelectual. În esenţă, s-a reţinut că s-ar fi falsificat anumite documente în timpul cercetărilor ce se efectuau cu privire la împrejurările în care a intervenit decesul pacientului Niţescu Alin. Dosarul, în momentul de faţă, este la Judecătoria Piteşti, în procedura de cameră preliminară”, a declarat, pentru Jurnalul de Argeș, Nicolae Argeșeanu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

În sarcina asistentei care a recoltat probele n-au putut fi reţinute fapte penale

În ceea ce o priveşte pe asistenta Mariana Panait, din probatoriul administrat în cauză a reieșit că „nu poate fi reținută în sarcina acesteia săvârşirea vreunei fapte de natură penală, din moment ce aceasta a recoltat probele de la pacientul Alin Niţescu, conform sarcinilor trasate de medicul curant, respectiv a procedat la etichetarea acestora şi depozitarea lor în frigiderul din camera de transfuzie. Faptul că aceste probe au dispărut ulterior nu poate fi imputat numitei Panait Mariana, din moment ce la respectiva locație avea acces întreg personalul secției, iar prelucrarea ulterioară a acestora nu intra în atribuțiile sale de serviciu”, după cum se arată în rechizitoriul întocmit în noiembrie 2018.

Dr. Păun: „Lăsaţi-mă cu ăsta de la Câmpulung! Nu mă mai frecaţi la cap”

Contactat de Jurnalul de Argeş pentru un punct de vedere legat de trimiterea sa în judecată, medicul Constantin Păun a declarat: „Lăsați-mă cu ăsta de la Câmpulung! Lăsaţi-mă! Să-și facă justiția datoria, nu mă mai frecați la cap… Lăsați-mă! Nu se poate așa ceva! Am avocat… Discutați cu avocatul meu… E posibil așa ceva?”

 

Citește și
1 Comentariu
  1. Sanda M spune

    Doctorul asta a fost un mare spagar. Doar pentru a permite apartinatorului sa stea in spital langa bolnav percepea spaga de 100 ron pe zi !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata