Deutsche Telekom Stiftung şi Fundaţia Progress colaborează în proiectul STEM Volunteer Readers / Ora să ŞTIM

0 8

Deutsche Telekom Stiftung își extinde implicarea internațională prin colaborarea cu Fundația Progress din România. Cele două organizații vor crea împreună o ofertă de servicii la nivel elementar, care vizează consolidarea interesului față de temele ŞTIM în rândul copiilor din România, cu ajutorul bibliotecarilor ce vor fi implicaţi în proiect.

Proiectul „STEM Volunteer Readers” a fost derulat în Germania cu un mare succes încă de la lansarea sa din 2015. Proiectul se bazează pe studii științifice care arată că, în special la vârsta școlii primare, abordarea subiectelor și întrebărilor legate de știință, tehnologie, informatică şi matematică (ŞTIM) au impact asupra modului în care copiii se exprimă și asupra formării abilităților lor de lectură. Activităţile vor genera un interes deosebit față de comunicarea verbală şi alte forme de comunicare, deoarece copiii trebuie să identifice și să descrie fenomenele cercetate și să-și exprime gândurile și ideile.
Implementarea proiectului „Ora să ȘTIM” în România va fi gestionată de către Fundația Progress. Ca o primă etapă, formatorii asociaţi Fundației Progress vor instrui 130 de bibliotecari din România, după un curs de bază ce va fi găzduit de Biblioteca Naţională a României. Aceştia vor preda modalități de asociere a cărților de copii cu tematica ŞTIM adecvată vârstei şi vor fi urmate de activități practice. Următorul pas va fi apoi ca bibliotecarii să le citească săptămânal copiilor cu vârste cuprinse între trei şi zece ani din cărţile cu tematică ŞTIM. Pentru a le ajuta în acest scop, bibliotecile vor primi cutii de cărți gratuite special selectate şi materiale dezvoltate de Fundația Progress, ce oferă sugestii de activități. Proiectul se va desfășura în 12 județe din România: Argeș, Bihor, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Mureș, Neamț, Sălaj, Vâlcea și Vrancea.
Proiectul de cooperare va funcționa inițial până în iunie 2019. Cunoștințele obținute vor fi utilizate de ambii parteneri pentru a dezvolta în continuare alte activități de proiect. Informații suplimentare pot fi găsite online la www.telekom-stiftung.de/volunteer-readers și pe www.facebook.com/orasastim/
M.S.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata