„De referendumul ăsta nu era nevoie, sunt convins”

0 97

# Spune academicianul Gheorghe Păun, despre Referendumul pentru Familie
Prezent, vineri, la Colocviile Municipiului Piteşti, unde a analizat fenomenul globalizării, de la cauze, până la efecte și simptome, academicianul argeşean Gheorghe Păun a răspuns întrebărilor Jurnalului de Argeș referitoare la unul dintre cele mai vehiculate subiecte ale ultimelor luni: Referendumul pentru familie.

„Nu era nevoie de acest referendum… A fost impus într-un context partinic etc. Eu personal sunt împotriva partidelor din alte motive, le consider desuete, nu vreau să sar în ONG-ism, că e și mai periculos. Deci, nici una, nici alta, așa că am trei roluri. Nu era nevoie, dar după ce s-a pus pe tapet, nu mai avem încotro. Eu personal nu mai am încotro. Voi merge și voi vota cumva, pentru că altfel va fi un semn care va fi folosit foarte mult împotriva familiei tradiționale, iar familia netradițională ne duce complet aiurea. Aici aș vrea să subliniez o nuanță. Eu nu sunt împotriva LGBT-tiștilor. Sunt legalizați să facă ce vor, la ei acasă, în paticular, dar să nu-mi iasă în stradă ostentativ. Am văzut prin lume parade din astea, nu știu câte, două, patru, cinci, și-n Spania, și-n Germania… Pentru mintea mea de bătrân argeșean conservator, mi se par foarte provocatoare și dizgrațioase travestiurile, foarte multă piele arătată, și feminină, și bărbătească. Acum vreo cinci ani am văzut o asemenea paradă la Madrid: primăria
le-a dat voie, că n-avea cum, sărea ONG-ismul în capul ei, dar în spatele paradei, la cinci metri, erau tomberoanele care culegeau gunoiul și dădeau cu apă pe jos. Trebuia făcută o poză care să surprindă și parada, și pe cei cei care strângeau gunoiul de pe jos. Ar fi fost foarte semnificativă…”, a declarat, pentru Jurnal de Argeș, academicianul Gheorghe Păun.

„După ce s-a decis organizarea lui, nu mai avem ieșire”

Academicianul își precizează poziția față de LGBT: „Nu sunt pentru incriminarea lor – sunt oameni, să-și vadă de treaba lor, vorba Papei Francisc – dar să nu vină să-mi bage pe gât ceva. Să nu vină cu educația parentală în școală. Acum trei-patru săptămâni, pe la Minister, era gata să iasă o Hotărâre de Guvern în care părinții trebuiau să-și educe copiii în spiritul ideii că nu mai sunt doar două sexe. Apropo, acum sunt genuri, s-a trecut la genderism. Chestia asta nu merge. Noroc că au sărit în sus opinia publică, Biserica, Academia, și s-au oprit. De ce se exagerează, de ce-mi bagă asta pe gât ostentativ?! Mă provoacă! Împotriva acestui lucru sunt! De asta spun: de referendumul ăsta nu era nevoie, sunt convins. Sunt niște legi, sunt niște lucruri… Nu sunt jurist, să știu detaliile, dar simt că nu era nevoie. Însă, după ce s-a decis organizarea lui, nu mai avem ieșire… Decât ieşirea LGBT-istă. E o capcană din care nu putem ieşi”.

Izabela Moiceanu

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata