Dănuţ Bica, deputat PNL de Argeş: „Independenţa de stat, crearea României Mari şi modernizarea ţării s-au realizat sub guvernările liberale”

0 42

Dănuț Bica, deputat PNL de Argeș, a susținut o declarație politică foarte interesantă în plenul Camerei Deputaților. Parlamentarul susține că propaganda PSD-ALDE, care tinde să devină în ultimul timp la fel de deșănțată ca cea practicată de regimul comunist, aruncă zi de zi în spațiul public informații false cu privire la Uniunea Europeană, la partenerii internaționali ai României sau la opoziția parlamentară, având drept țintă principală PNL. Dănuț Bica: ”În ultimii aproape 150 de ani, majoritatea covârșitoare a deciziilor prin care s-a realizat modernizarea României au fost adoptate și implementate de către guvernările liberale. De numele și istoria PNL se leagă cele mai importante realizări din istoria modernă a țării noastre: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rangul de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1916-1918), adoptarea Constituției din 1923, reforma agrară din 1921, relansarea economică după criza din 1929-1933, industrializarea, construcția de căi ferate, drumuri, școli și spitale etc. Liberalismul a reprezentat fundamentul ideologic pe care s-a edificat România modernă, lucru care nu poate fi contestat, oricâte minciuni vor mai propaga trompetele PSD și ALDE. În privința resurselor umane, nici măcar nu se poate face comparație între specialiștii de care dispune PNL și personajele politice demne de «cascadorii râsului» precum Dăncilă, Andrușcă, Daea, Cuc, Mișa și alții aflați pe o listă extrem de lungă pe care i-a promovat actuala coaliție guvernamentală. Mii de membri PNL sunt incomparabil mai competenți pentru a deține funcții de răspundere în structurile de stat decât cei care au ocupat accidental fotoliile de ministru în guvernele Dragnea. PNL este organizat în baza unui set de principii liberale, pro-dezvoltare și modernizare, spre deosebire de partidele aflate acum la putere, care seamănă mai mult cu niște grupuri organizate în scopuri mai puțin legale.
Soluțiile prioritare ale PNL pentru problemele actuale ale societății le reprezintă modernizarea infrastructurii de transport, prin relansarea investițiilor și utilizarea integrală a fondurilor europene, descentralizarea financiară, predictibilitatea politicilor fiscale, reabilitarea infrastructurii școlare și a celei sanitare, creșterea bunăstării populației prin mărirea pensiilor, salariilor, alocațiilor, dar fără o majorare pe măsură a prețurilor”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata