Dacian Cioloş: „Am lucrat doi ani la Piteşti. Aveam o locuinţă în cartierul Trivale”

0 40

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a venit marţi, 5 martie, la Piteşti pentru a se alătura sutelor de voluntari argeşeni în campania de strângere de semnături pentru susţinerea candidaţilor Alianţei 2020 (USR PLUS) la alegerile europarlamentare. Dacian Cioloş a stat la Piteşti timp de peste trei ore.
El este legat și profesional de orașul nostru, pentru că a lucrat la Pitești în perioada 1998-1999. ”Am lucrat la Pitești aproape doi ani. Aveam o locuință în cartierul Trivale, aproape de parc. Făceam naveta spre Curtea de Argeș în sus. Am lucrat pe un program de dezvoltare rurală, era o înfrățire între județul Argeș și departamentul Savoia din Franța. Am lucrat pe o zonă-pilot de 12 comune situate pe văile Topologului, Vâlsanului și Argeșului”, a declarat Dacian Cioloș pentru Jurnalul de Argeș.
Întrebat cum comentează faptul că Argeșul este un județ majoritar „roșu”, Dacian Cioloș a răspuns: „Nu ne luăm după culori din astea date la televizor. Argeșul este un județ format în primul rând din oameni. Iar oamenii văd ce se întâmplă, au opinii și trebuie să le ascultăm opiniile”.
Tot la Pitești, Dacian Cioloș s-a întâlnit și cu o fostă colegă (foto) de acum 20 de ani, cu care a stat de vorbă câteva minute.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata