Dacia a început anul în forţă pe piaţa europeană

0 70

După ce a înregistrat cele mai bune rezultate din istorie în anul 2018, producătorul de la Mioveni a depăşit, în ianuarie 2019, mărci precum Hyundai, Nissan (colegul de alianţă) Kia şi Seat, ultimele trei fiind devansate chiar şi în Europa de Vest. Astfel, înmatriculările Dacia în Uniunea Europeană au ajuns la 43.784 de autoturisme noi, în luna ianuarie din 2019, peste Hyundai (43.276), KIA (37.517), Seat (35.971) sau Nissan (31.141), cota de piaţă a mărcii românești crescând la 3,7%.

Reamintim că Dacia a realizat în 2018 cea mai bună performanţă comercială din istorie. Vânzările la nivel global au depăşit 700.000 de maşini, în Europa au crescut peste 500.000 de unităţi, iar în România au urcat cu 26,2%, faţă de 2017, până la 54.593 de maşini. Cota de piaţa în ţara noastră a depăşit 30%. Toate modelele gamei au înregistrat vânzări în creștere. Cota de piaţă, în UE, a urcat în 2018 la 3,4%, de la 3% în 2017.
Una din cele mai bune performanțe a fost înregistrată în Europa, regiune unde Dacia a comercializat în 2018 peste 511.000 de vehicule. Constructorul român a urcat astfel pe poziția a 14-a în clasamentul celor mai vândute mărci de pe vechiul continent, cu o cotă de piață de 2,9%, în creștere cu 0,27 puncte procentuale față de anul precedent. Recorduri istorice de vânzări au fost înregistrate în Franța, Italia, Spania, Polonia și Belgia, în timp ce în Germania Dacia a ajuns la un nivel apropiat de recordul din 2009. În Maroc au fost vândute aproape 50.000 de vehicule.
F. Silvestru

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata