Crimă în Valea Iașului. L-a ucis pe concubinul fiicei sale cu un cuțit

0 603

Întâmplare nefericită pentru o familie din Valea Iașului, Argeș. În noaptea de duminică spre luni, un bărbat a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat de mama concubinei sale cu un cuțit. La scurt timp, victima a decedat. Este vorba de un bărbat în vârstă de 39 de ani care trăia în concubinaj cu o femeie de 42 de ani. Împreună aveau un  un copil de 3 ani și jumătate. Cuplul locuia în casa modestă a mamei concubinei, în vârstă de 61 de ani. 

Conform cercetărilor, duminică seara, bărbatul a mers la Curtea de Argeș, acolo unde ar fi consumat băuturi alcoolice, cât timp și-a așteptat concubina în vârstă de 42 de ani să iasă de la serviciu. Potrivit femeilor, după ce au ajuns acasă, ar fi izbucnit un conflict între cei doi concubini. Mai mult, bărbatul ar fi încercat să o atace pe femeie cu un cuțit. Mama concubinei, ar fi reușit să îi smulgă cuțitul omului, după care l-a înjunghiat în abdomen pentru a- și apăra fiica. După incident, chiar ea a sunat la 112. În casă se afla și fiul concubinei din prima căsătorie, în vârstă de 21 de ani, dar care nu s-ar fi aflat în încăpere când a avut loc scandalul. Din cauza hemoragiei puternice, bărbatul și-a pierdut viața la spitalul din Curtea de Argeș.

Soacra victimei a fost dusă la audieri, iar oamenii legii au deschis dosar penal pentru omor. Cercetările continuă pentru a se stabili dacă a fost vorba despre autoapărare sau despre crimă cu premeditare.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata