Copiii din ansamblurile profesoarei de muzică Mădălina Barbu nu mai prididesc cu spectacolele în această perioadă

0 83

În urmă cu mai bine de un an, profesoara de muzică Mădălina Barbu punea bazele, cu pasiune și mult entuaziasm, a două ansambluri vocale la școlile Tudor Vladimirescu – „Dorulețul” și Marin Preda – „Cântăreții Veseli”, iar începând din toamna acestui an a încă unui ansamblu de tineri la Colegiul Național Zinca Golescu – „Speranța României”. Micii artiști se bucură deja de succes, iar în această perioadă primesc invitații peste invitații de a participa la spectacolele tematice dedicate Centenarului, dar și sărbătorilor de iarnă.

Miercuri, 29 noiembrie, copiii din ansamblul „Dorulețul” al Școlii Gimnaziale Tudor Vladimirescu au cântat și au dansat îmbrăcați în costume populare autentice în cadrul spectacolului dedicat Centenarului și zilei de 1 Decembrie. Pe 1 Decembrie, la invitația Inspectoratului Școlar Argeș, au interpretat cântece patriotice în Piața Primăriei și au răspuns invitației televiziunilor locale. Sâmbătă, pe 8 decembrie, aceștia au participat la Festivalul „Cantus Mundi” de la București, răspunzând unei invitații venite din partea Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
Pe 9 decembrie, copiii Mădălinei Barbu au urcat pe scena Festivalului de Colinde „Florile Dalbe”, faza locală, de la Ștefănești, urmând să participe și la faza județeană care se va derula la Curtea de Argeș. Pe 14 decembrie vor fi la Centrul de plasament din Ceair pentru a-i încânta cu vocile lor frumoase, dar și pentru a le dărui hăinuțe dulciuri și fructe copiilor mai puțin norocoși. Talentații copii de la „Dorulețul” s-au bucurat de un extraordinar succes la public în această vară, în Turcia unde au participat la un festival folcloric internațional.
„Alături de mine s-au aflat doamnele directoare Nicoleta Biță și Magdalena Crivac și părinții care s-au implicat cu tot sufletul la toate activitățile propuse și suntem susținuți tot timpul de domnul deputat Nicolae Georgescu”, spune d-na profesoara Mădălina Barbu.
Copiii se așteaptă să mai primească oferte de a concerta în această perioadă a sărbătorilor de iarnă și vor răspunde prezent de fiecare dată când sunt invitați, deoarece fac cu plăcere ceea ce fac. La fel ca și elevii de la școala Marin Preda, unde activează un alt grup vocal intitulat „Cântăreții Veseli”. Grupul vocal este susținut de doamnele directoare Peleaşe Simona Iuliana și Bădescu Gabriela. Au participat, împreună cu profesoara lor, la diferite festivaluri și concursuri, obținând diplome, iar în această perioadă sunt deosebit de ocupați cu concertele.
Chiar dacă este mai tânăr, ansamblul nou înființat la Colegiul Național Zinca Golescu ”Speranța României” susținut de doamnele directoare Maria Brostescu și Daniela Luţă s-a bucurat de aprecierea publicului cu ocazia spectacolului oferit de Zilele Colegiului, eveniment care a avut loc săptămâna trecută.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata