Comisarul Nedelescu, minte limpede la concursul pentru șefia Centrului Cultural Județean Argeș

0 79

10 nedelescu 1250Miercuri, 19 septembrie, este ultima zi de depunere a proiectelor de management și a dosarelor de concurs pentru cei care ar dori să preia conducerea Centrului Cultural Județean Argeș. Condițiile au fost întocmite de șefa Serviciului Relații Internaționale, Cultură, Învățământ, Turism, Roxana Stoenescu, atent supravegheată de consilierul personal al președintelui Dan Manu, comisarul-șef pensionar Costel Nedelescu. Tocmai de aceea ne și mirăm de ceea ce a ieșit în regulamentul de organizare a concursului, având în vedere faptul că actuala directoare, aflată în interimat, Araxy Negoșanu, nu corespunde deloc. Chiar dacă s-a agitat pe perioada mai multor interimate să pună pe roate noua instituție, Araxy Negoșanu nu îndeplinește cu niciun chip nici condițiile de studii, respectiv științe umaniste și arte, și nici în privința pregătirii sau experienței în managementul de conducere, de 5 ani. Ce o fi avut în cap domnul comisar?!
(ELECTRO-CUTARE)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata