Cine şi cât mai dă primă la sfârşit de an. Primă de Crăciun la Dacia: 1.200 lei net

0 399

Se apropie sărbătorile și angajatul român își împarte așteptările între zilele libere specifice perioadei și prima care ar putea pica din mâna tremurândă a statului sau a patronatului, după caz. Cum majoritatea primelor de Crăciun care se dau în Argeș, acolo unde se dau, sunt în intervalul 100-250 de lei, am făcut o selecție a celor care contează să fie menționate. Așadar, cine mai dă și cât mai dă primă de Crăciun în Argeș citiți în cele ce urmează.

Petrochimiștii au primit 350 de lei

După ce ani de zile n-au primit nimic, petrochimiștii piteșteni din cadrul Diviziei Petrochimice au primit anul acesta 350 de lei, care s-au plătit pe data de 5 decembrie, urmând să primească și din partea sindicatului tichete-cadou, a căror valoare nu a fost încă stabilită, după cum ne-a declarat liderul sindical Marian Dumitru.

Ceferiștii argeșeni încasează 150 de lei

Lucrătorii de la căile ferate primesc anul acesta o primă de 150 de lei, plus încă 150 de lei pentru cei care au copii minori, potrivit lui Adrian Ion, șeful Stației CFR Pitești Sud, unitate în care lucrează 55 de angajați.

Iordache de la S.A.D confirmă: 1.407 brut, adică 1.200 net

12 ion iordacheCa în fiecare an, cele mai mari prime le încasează constructorii de automobile de la Dacia, care vor primi 1.407 lei brut, ceea ce înseamnă 1.200 de lei în buzunar, potrivit informațiilor furnizate de Ion Iordache, viceliderul Sindicatului Automobile Dacia (SAD).

Japonezii de la Nidec oferă 400 de lei

12 FlorinStanculescu„Anul acesta vom primi 400 de lei net pe 19 decembrie, urmând ca ulterior, în cazul obținerii unor performanțe bune, aceasta să poate fi ajustată în plus odată cu publicarea rezultatelor financiare ale companiei pe 2018. De asemenea, angajații care au copii cu vârsta de maximum 16 ani vor primi un bonus de 150 de lei până la finele anului. Și noi, sindicatul, oferim membrilor noștri câte un pachet cadou în valoare de aproape 100 de lei”, a declarat pentru “Jurnalul de Argeș”, Florian Stănculescu, liderul sindicatului de la Micromotoare.

250 de lei la Rafinărie

12 ionel popescuIonel Popescu, șeful sindicaliștilor din Rafinărie, ne-a comunicat faptul că angajații de aici primesc din partea companiei o primă de 250 de lei și încă 250 de lei pentru cei care au copii cu vârsta sub 18 ani. În ceea ce privește prima dată de sindicat…„Dăm și noi, sindicatul, o primă și dăm bine, dar prefer să rămână confidențial, că e mai bine așa”, ne-a spus, misterios, liderul Ionel Popescu.
Florin Silvestru

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata