Cercetaţi pentru trafic de influenţă

1 40

DGA

Ofițerii Direcției Generale Anticorupţie – Serviciul Județean Anticorupţie Giurgiu au efectuat mai multe activităţi operative, finalizate cu punerea în executare a două mandate de aducere la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a unor persoane suspectate de săvârşirea infracţiunii de trafic de influență în formă continuată.


În perioada septembrie-noiembrie 2016, numiții T.V. și N.G. ar fi pretins de la o persoană suma de 3000 euro, din care au primit 5000 de lei, în trei tranşe, lăsând să se creadă că au influenţă asupra unor cadre din conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu şi asupra membrilor comisiilor de examinare pe care îi pot determina, în schimbul sumei de bani, să le faciliteze fiilor săi promovarea examenului de încadrare din sursă externă în funcţia de agent de poliţie, pe care urmau să îl susţină.
Prin extinderea cercetărilor s-a mai stabilit că, în cursul lunii februarie 2017, suspectul T.V. a pretins şi primit suma de 300 de euro de la o persoană căreia i-a creat convingerea că are influență asupra unor funcţionari din cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule București pe care îi poate determina, în schimbul sumei de bani, să îi faciliteze unui candidat promovarea probei practice (traseul), pe care acesta urma să o susţină la examenul pentru permisul de conducere, categoria B.
Faţă de cei doi suspecţi, procurorul de caz a luat măsura preventivă a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, iar ulterior, punerea în mişcare a acțiunii penale. Pe 1 martie a.c., Tribunalul Giurgiu a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, iar în prezent cercetările în acest caz continuă.

Citește și
1 Comentariu
  1. Rares spune

    Manu si ionica când vor fi saltati cei mai mari spagari ai argesului

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata