Bursa licitaţiilor – SC Apă Canal şi-a tras trei jeep-uri în leasing

0 58

Directorul Gelu Mujea măreşte motorizarea la SC Apă Canal Piteşti. Printr-un contract în care nu s-a depus decât o ofertă, societatea s-a dotat cu trei autoturisme 4X4, luate în sistem leasing. Preţul total este de circa 55.000 euro fără TVA, iar furnizorul este RCI Leasing Romania.

“Drumul groazei” Piteşti-Câmpulung-Braşov costă 10 milioane de euro

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a scos în sfârşit la licitaţie modernizarea DN 73 Piteşti-Câmpulung-Braşov, supranumit şi „drumul groazei” din cauza mulţimii de cratere din asfalt, mai ales din porţiunea până la Câmpulung. Să nu vă aşteptaţi însă că asfaltarea se va face cât ai bate din palme. Ba dimpotrivă, ni se vor lungi urechile până se va finaliza toată treaba. Termenul limită de depunere a ofertelor este abia pe 9 noiembrie, dată de la care trebuie să „curgă” perioada de depunere a contestaţiilor. Adăugând şi perioada de iarnă, când nu se pot face lucrări, rezultă că modernizarea va începe abia din primăvara anului viitor. Iar termenul de execuţie este de 42 de luni de la semnarea contractului, adică 3 ani şi jumătate. Aşadar, mai avem mult de aşteptat până la final. Modernizarea va cuprinde două tronsoane de drum, între km 13-42 şi km 54-128, deci un total de 103 km, iar la licitaţie se vor înscrie cu siguranţă numai „regi ai asfaltului”, dată fiind valoarea mare pusă la bătaie, de circa 400 milioane lei, fără TVA, deci vreo 10 milioane de euro.

1,5 milioane de euro puse la bătaie la Cotmeana

La Cotmeana se pune la cale în aceste zile o licitaţie care se anunţă încă de acum foarte „vânată” de către societăţile argeşene de construcţii. Este vorba despre executarea unui proiect cu finanţare europeană, pe măsura 3.2.2., care cuprinde sistem centralizat de canalizare, de alimentare cu apă, reabilitarea a 3 km de drum comunal şi construirea unui centru de îngrijire pentru copii. Valoarea estimată a lucrării este de 6,3 milioane lei, deci de circa 1,5 milioane de euro şi tocmai de aceea se anunţă bătălie mare la licitaţia al cărei termen de depunere a ofertelor este 27 septembrie.

5,3 miliarde pentru îmbunătăţirea tensiunii electrice la Moşoaia

Firma Inelco Mon Impex Piteşti, specializată în lucrări electrice, a dat din nou lovitura, de această dată la Moşoaia. Dintr-o concurenţă formată din alte 17 firme de profil, ea va încasa de la CEZ Distribuţie SA Craiova impozantul pot de 5,3 miliarde lei vechi fără TVA, pentru executarea lucrărilor de îmbunătăţire a nivelului de tensiune în satele Dealul Viilor, Smeura, Hinţeşti şi Lăzăreşti din Moşoaia.

M. BĂDESCU

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata