Un nou bloc în Găvana, o nouă dovadă că Primăria Piteşti „uită” să ceară toate documentele la autorizarea construcţiilor

1 822

# ISC: „Autorizaţia de construire a fost emisă de primarul municipiului Pitești, având la bază o documentație incompletă”

Că organele „competente” ale Primăriei Piteşti fie consultă morţi, fie „omit” să ceară avize şi alte documente la emiterea autorizaţiilor de construire pentru dezvoltatorii imobiliari care au înţeles că la noi se poate construi oricum, dar devin extrem de zeloase când e vorba de cetăţeanul de rând nu mai e o noutate. Nu putem uita un episod penibil petrecut în urmă cu un an, în Pasajul Mobilux, unde o bătrânică a fost săltată de Poliţia Locală pentru că încerca să vândă câteva legături de pătrunjel lângă florari. Explicaţia oamenilor legii a fost că-şi fac treaba, dar tot de făcut treaba e vorba şi în cazul arhitectului-şef și edilului-șef ai Primăriei Piteşti, care ridică din umeri când ies la iveală autorizări nelegale.

De data aceasta vorbim de un proiect P+3E/4E, cu 19 apartamente şi 21 de locuri de parcare şi împrejmuire teren, în Găvana, strada Alunului nr. 42-42A Piteşti, al cărui titular este Hydra Concept ALS SRL.
Sesizarea ne-a fost făcută de Constantin Badea, un piteştean care locuieşte în vecinătatea şantierului, afectat direct de noua construcţie, care a postat pe pagina de Facebook a ziarului nostru, într-un comentariu la un alt articol în care Jurnalul de Argeş semnala o serie de nereguli la autorizarea altor construcţii din Piteşti, un document ce i-a fost adresat de Inspectoratul Judeţean în Construcţii Argeş.
„Urmare a controlului efectuat de reprezentantul ISC SUD Muntenia privind respectarea prevederilor legale la emiterea autorizației de construire nr. 962/13.12.2016 pentru «Imobil locuințe P+3E/4E (19 apartamente şi 21 de locuri de parcare) şi împrejmuire teren în strada Alunului nr 42-42A, mun. Piteşti (…)» s-a constatat că autorizația de construire în cauză a fost emisă de primarul municipiului Pitești având la bază o documentație incompletă. Față de cele constatate s-a dispus Primăriei Municipiului Pitești reanalizarea documentației şi stabilirea modalității de intrare în legalitate, privind refacerea, respectiv completarea proiectului”, se arată în documentul ce poartă semnătura inspectorului-şef judeţean al IJC, Ioan Buță.

„Sper să ajungă la pușcărie cine a făcut studiul de însorire!”

Contactat de Jurnalul de Argeș, Constantin Badea, care speră să obţină, în instanţă, suspendarea lucrărilor, a completat: „Primarul nu «uită» să ceară anumite documente. Aşa se construieşte, haotic. E o chestie, nu de tupeu, ci de «lasă așa, că merge așa», de «dă-i-nainte, că tot noi suntem aici! Suntem noi şi nu-i problemă!» (…) În momentul în care construieşti un bloc, ai nevoie de spaţii de parcare, studiu de însorire, care este prost făcut şi le-am atras atenţia. Cine l-a făcut sper să ajungă la puşcărie, că nu te joci când faci o chestie de-asta (…). Ca să construiască, aveau nevoie de un acord de la vecini… Nu ne-a întrebat nimeni!”, dar a precizat că, deocamdată, până la primul termen în instanţă, doreşte să nu comenteze mai mult.

Citește și
1 Comentariu
  1. Robert spune

    O viitoare ilegalitate este pusa la cale. Intr-un PUD-ul propus de primaria Pitesti pentru strada Garlei se stabileste regimul de inaltime al noii constructii la P+4 in timp ce in PUG terenul pe care se propune constructia se afla in zona L1C cu regimul de inaltime P+1+M.
    Conform Legii nr. 350/2001 majorarea prin PUD a oricăror parametri urbanistici stabiliți prin PUG sau PUZ, inclusiv regimul de inaltime al constructiei este interzis.
    Regula stabilită de Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul este că derogarea de la parametrii urbanistici stabiliți prin PUG se poate face doar prin documentații de tip PUZ (plan urbanistic zonal), în timp ce un PUD poate doar să detalieze prevederile din documentațiile de rang superior (PUG, și, dacă există în zona respectivă, PUZ).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata