Web Analytics

Hotelul Casa Argeşeană, trei stele în plus pentru Valea Argeşului

de | 28.10.2010 19:33 | Actualitate

Octombrie 2010: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului din România înscrie pe agenda de lucru o nouă acţiune de promovare a imaginii României, mai exact a „grădinii Carpaţilor”, aşa cum sugerează sloganul de ţară. Circa 40 de ambasadori cu origini dintre cele mai diverse – America Latină, Africa, Asia, Europa – se lasă conduşi, pe Argeş în jos, la monumentele culturale şi istorice ale vechii capitale, Curtea de Argeş, după care sunt primiţi cu pâine, sare şi preparate alese la restaurantul hotelului-simbol al oraşului – Posada. Pentru moment, disputele legate de frunza care creează identitatea vizuală a brandului România, dar şi divergenţele politice se estompează, pentru a le crea vizitatorilor impresia unei ţări cu oameni oneşti, spirituali şi devotaţi interesului comun. Traseul continuă pe culoarul Transfăgărăşan, dincolo de Barajul Vidraru, spre Bâlea Lac. Convoiul traversează, în toată splendoarea lui, zona amintită, făcându-şi loc printre afaceriştii de ocazie care-şi duc veacul în împrejurimile Lacului Vidraru, sfidând legea, ordinea şi regulile elementare ale bunului simţ.
Transfăgărăşanul de azi păstrează încă măreţia eforturilor miilor de oameni care şi-au măsurat forţele cu natura şi au construit zeci de kilometri de drum, străpungând muntele. Şi mai păstrează aerul de munte, sălbăticia locurilor şi, din păcate, resturile menajere şi peturile turiştilor veniţi să dea foc grătarelor în inima naturii. 
Zona Văii Argeşului nu s-a bucurat prea mult de atenţia autorităţilor şi singurele investiţii serioase din zonă au avut la bază iniţiative private. Grupul Hotelier Posada rămâne, cu siguranţă, cel mai de încredere investitor din zonă, el înscriindu-şi în patrimoniu Hotelul Posada din Curtea de Argeş, Complexul Turisic Capra, Cabana Cumpăna şi nu în ultimul rând – Hotelul Casa Argeşeană, toate reconstruite sau în proces de modernizare, pentru a ţine pasul cu timpul şi cu timpurile.

Casa Argeşeană în date şi cifre

Situat la 300 de metri de Barajul Vidraru şi la 30 de km de Curtea de Argeş, Hotelul Casa Argeşeană a fost reconstruit recent din temelii şi urmează a fi repoziţionat în piaţă ca o locaţie de trei stele, cu numeroase facilităţi şi posibilităţi de entertainment:
# 60 de camere, dintre care 3 apartamente, desfăşurate pe 4 etaje, la care se adaugă spaţii modulare, complet utilate, la demisol, parter şi mansardă;
# Restaurant cu 200 de locuri, bazat pe bucătăria tradiţională şi internaţională, perfect adaptabil la evenimente festive, dineuri şi întâlniri de afaceri;
# Sală de conferinţe cu 180 de locuri, care oferă toată logistica necesară pentru organizarea unor evenimente corporate, conferinţe, simpozioane, sesiuni de training, reuniuni formale şi informale;
# Sală multifuncţională pentru sporturi indoor (biliard, tenis de masă, darts etc.);
# Centru Spa cu masaj, jacuzzi, saună şi solar, sală de fitness;
# Spaţiu de joacă pentru copii şi posibilităţi de relaxare precum plimbări cu vaporul pe traseul Casa Argeşeană – Montevidraru – Cabana Cumpăna, promenade pe platfomele extinse către debarcader, vizite la punctele turistice de inters din zonă (Cetatea lui Dracula – Poienari, Barajul şi hidrocentrala de pe Lacul Vidaru, Podişul Moviliş etc.), drumeţii şi trasee montane şi, bineînţeles, cure terapeutice intense cu aerosoli.
Noiembrie 2010: Hotelul Casa Argeşeană se pregăteşte de inaugurarea oficială şi lansarea ofertelor pentru sezonul de iarnă în prezenţa autorităţilor locale, reprezentanţilor mediului de afaceri şi ai comunităţii, jurnaliştilor din media regionale. Tot acest efort se impune să atragă atenţia factorilor de decizie, ambasadorilor, diplomaţilor şi turiştilor din toate colţurile lumii asupra faptului că orice stea în plus pe harta investiţiilor în turism aduce multe stele pentru imaginea României în lume.
(MARIAN STAICU)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii