Avocatul Radu Nistor, achitat exact în ziua în care acum cinci ani era încătuşat

0 336

După cinci ani de procese și după ce inițial fusese condamnat de Curtea de Apel Pitești, în 2016, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență, avocatul Radu Nistor a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție luni, 29 octombrie.

„Am fost achitat pentru patru infracțiuni, exact în ziua (29 octombrie, n.red.) în care acum cinci ani eram arestat de DNA Pitești. Au fost cinci ani de coșmar. Am reușit cu greu să întorc sentința la Înalta Curte, după ce o expertiză a dovedit că înregistrările audio în dosarul meu au fost falsificate. Mulțumesc avocaților mei, Florin Șughie, Ion Grigoroiu și Bogdan Dorcea”, a declarat avocatul Radu Nistor pentru ”Jurnalul de Argeș”.
Atunci când a fost trimis în judecată în 2013, Radu Nistor era acuzat de divulgare de informații ce nu sunt destinate publicităţii, trafic de influenţă și fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate săvârşite în legătură directă cu infracţiunea de trafic de influenţă. Reamintim că procurorii îi imputau lui Radu Nistor faptul că, în calitate de apărător al fostului director al Direcţiei Silvice Argeș, Ion Dobrinoiu, ar fi avut acces la date din dosar pe care le-ar fi folosit pentru a-l pune în temă pe prefectul din 2011, Gogu Davidescu, cu privire la faptul că acesta era, la rândul său, monitorizat de către DNA. Concret, analizând dosarul clientului Dobrinoiu (apropiat al prefectului de atunci), Nistor a aflat că Gogu Davidescu a fost interceptat şi l-a informat pe acesta cu privire la toate detaliile din speţa mitei la Direcţia Silvică.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata