Autismul în Teleorman, gestionat mai ușor cu fonduri europene. Proiect inovator în colaborare cu Bihor și Alba

0 160

În județul Teleorman nu poate spune nimeni câți copii bolnavi de autism există. Realitatea reflectă atât nivelul scăzut de implicare a unora dintre părinți (preponderant cei din mediul rural), cât și slaba capacitate a medicilor de familie de a observa din timp manifestările bolii și de a raporta cazurile, pentru o gestionare mai bună. Numărul celor diagnosticați crește de la un an la altul, iar sistemul medical din județ nu a fost pregătit pentru a face față numeroaselor provocări pe care autismul le aduce. Banii europeni, însă, ar putea îmbunătăți pe termen lung receptivitatea și competența cadrelor medicale în fața tot mai numeroaselor cazuri care apar, în condițiile în care copiii diagnosticați mai târziu de vârsta de trei ani va putea fi reintegrat în societate cu mult mai multe dificultăți și eforturi decât cei diagnosticați la un an și jumătate, de exemplu.

Citește tot articolul pe:  Liber în Teleorman

Articol realizat pentru www.PressHub.ro/BaniEuropeni de Liber în Teleorman în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata