Aspecte din „Jurnalul de război” al locotenentului muscelean Gheorghe Bădescu

0 60

Gheorghe Bădescu, eroul locotenent din satul Slănic, comuna argeșeană Aninoasa, a devenit pentru Argeș un simbol al sacrificiului pentru ţară, după ce un stră-strănepot a publicat, în anul Centenarului, jurnalul de război al tânărului plecat să lupte pentru întregirea neamului în bătăliile de la Mărăşti și Mărăşeşti. În decurs de un an, cât a luptat în Primul Război Mondial, Bădescu şi-a notat într-un caiet toate frământările legate de speranţele pentru neamul şi ţara sa. Poetul şi scriitorul muscelean dr. Dan Drăgoi, stră-strănepot al lui Gheorghe Bădescu, a făcut posibilă publicarea acestor însemnări. Iată în continuare aspecte din „Jurnalul de război” al eroului muscelean Gheorghe Bădescu.

Plecarea spre Mărășești

„Prima zi – mobilizare. Mobilizarea mi-o dă de ştire ordonanţa. Impresia ca a oricărui fapt aşteptat, războiul întregirii neamului şi sper că voi vedea locurile subjugate ce am vizitat în clasa a VI-a de liceu, făcând parte din România Mare”.
„Pădurile şi pământul sunt de toată frumuseţea. În satele de aici, oamenii ne întâmpină cu covrigi şi vin, curg asupra soldaţilor. Ce deosebire între satele din Dobrogea şi cele de aici. Parcă sunt în Muscel, locurile de aici seamănă aşa de mult cu locurile din copilărie”.
„Astă noapte, la 03:00 AM, îmi revine iar ordin că se amână operaţiunea proiectată. Comunicatul oficial mă zdrobeşte. Câmpulungul şi Muscelul sub duşmani. Ce-or fi făcând cei de la Slănic? Unde or fi fugit, of, cât sunt de nenorocit”.
„25 Decembrie. Crăciunul! E de dimineaţă. În locul sunetului vesel şi divin al clopotelor, mă deşteaptă în acest sat Mărăşti zgomotul tunului. În acest sat nu-i popă, aşa că la biserică nu mă pot duce (…). 31 decembrie. Ultima zi a lui 1916. An ce trece în şirul celor ce nu mai vin niciodată, cum să te îngrop? Cu jalea ce se cuvine unui mort iubit sau cu blestemul ce însoţeşte pe un tiran, fie să te binecuvânteze un neam întreg, în vecii vecilor. Ce-o fi la Slănic azi?!”.

„Germanii sunt maeştri în ale războiului”

„10, 11, 12, 13, 14, 15 decembrie. Inamicul ne este mult superior. Informaţiunile noastre spun că e o divizie germană şi 2 regimente de husari, noi un regiment! Artilerie n-are la început. Prizonierii luaţi spun că e o divizie germană de la Kodet venită şi husari. Germanii sunt maeştri în ale războiului. Totuşi, merg foarte încet, dar sigur. În ziua de 12, bateria mea este surprinsă de o patrulă tare. În retragere a murit Serigentul Murgu, domnul colonel Sturza a fost în mare pericol. În 13, regimentul contraatacă. Este o vijelie într-un ceas, îi dă înapoi 4 km, dar degeaba. A doua zi ne respinge (…). 02 Ianuarie (n.r. – 1917). Duel groaznic de artilerie. La o lovitură germană, ai noştri răspund cu cel puţin 20-30. Bietul sat Mărăşti e aşa de viu bombardat de ai noştri. Azi a venit dl Colonel Sturza pe front. Mişcarea începută de divizia 12, la dreapta noastră, se pronunţă din ce în ce mai de succes. Sunetul goarnelor se aude aşa de bine şi-ţi cutremură tot corpul”.
„03 Ianuarie (n.r. 1917). Pe la ora 10:00, începe iarăşi un straşnic bombardament de artilerie de la ai noştri. Cad proiectilele pe Mărăşti. Din când în când s-aud ţipete în sat. Bieţii săteni, cât mă durea inima de ei. Dar ziua asta avea să-mi rezerve altă surpriză dureroasă. La 12:00, soseşte dl Colonel Sturza. Cu atâta drag îi sar înainte, dar vai, dl colonel mă întâmpină cu vorbele: Buna ziua, Bădescule, am venit să-mi iau rămas bun deoarece sunt mutat la divizia 15, la Caşin. Sunt aşa de impresionat când îmi dă mâna pentru despărţire, că nu pot spune decât să umblaţi sănătos dl. Colonel (…). Recitesc ce-am scris în seara de 26 septembrie şi nu-mi pot stăpâni lacrimile. De ce eram atunci aşa de sensibil şi romantic şi acum aşa de rece şi prozaic? Războiule, războiule, cum schimbi tu sufletele!”.

„Doamne, Doamne, de-o fi să mor, te rog puţin lucru: să mor pe front lângă tun”

„19 martie (n.r. – 1917). Mă deşteaptă o detunătură puternică de afară de sub coviltirul căruţii şi văd un mare aeroplan. Este la foarte mică înălţime. Azvârle o bombă murdară în gard. Soldaţii mei se pun cu focuri de armă pe el. Deodată un alt avion german care apare mult mai sus şi azvârle două bombe. Una cade la vreo 40 de metri de baterie şi omoară pe Mazineanu şi răneşte pe Vezianu. Mai uşor răniţi sunt Stoica, Ştefan Radu şi brigadierul. Ioan S. e atins uşor la nas. Asemenea îmi omoară doi cai şi răneşte patru. Cealaltă bombă cade tot mai departe şi răneşte greu un soldat din bateria 2, regimentul 2A. M-a impresionat aşa de dureros întâmplarea asta! Pe Mazineanu l-am însoţit cu toată bateria la groapă şi l-am înmormântat în trei salve de tun. Sit Tibi Terra Levis! Camarad Mazineanu!”.
„26 martie. Floriile! Doamne, toată viaţa m-am sculat acasă în dimineaţa acestei zile mari şi acum unde? În această zi, când intri triumfător în Ierusalim, te rog, Iisuse, dă-mi putere să intru şi eu triumfător în ţara ocupată, în locurile mele iubite, în casa celor dragi şi scumpi de la Slănic. Clopotele bisericuţelor din ultimele sate din valea Bârladului sună aşa de trist (…)”.
„18 mai (n.r. 1917). Dis-de-dimineaţă plecăm spre Bacău. În tren mă întâlnesc cu Brătulescu. Au murit Ucălie şi Titu, sărmanii mei prieteni, cum aflu de unul câte unul care aţi dispărut. Ce vor spune şi cum vor plânge părinţii voştri dragi. Ucălie, Ucălie, ce frumos ai murit pe front şi cu ce inimă înflăcărată! (…) Dar cine ştie? Poate mai curând de când gândesc voi urma şi eu pe Dumitru, pe Ucălie şi pe alţi prieteni. Doamne, Doamne, de-o fi să mor, te rog puţin lucru: să mor pe front lângă tun. Dorinţa asta nu-mi refuza tu, Doamne drag şi bun. Eşti aşa de bun şi drept, că am credinţă că nu-mi vei refuza această ultimă dorinţă”.

„Doamne, fii cu urechea la suspinul ţării şi curmă-i-l mai degrabă”

„6, 7, 8, 9, 10 iunie. În zilele astea au fost trageri de instrucţie şi la regimentul nostru. Tunurile franceze sunt superioare. Pe câmp, oamenii sapă porumbul. Două fetiţe mici, una ca Tuţa, săpau singure. M-au înduioşat aşa de mult. Le-am dat câte un ban la fiecare. Ce dor mi-e de acasă (…). 20, 21, 22 iunie. Bateria a avut trageri de instrucţie pe frontul din Galiţia. Ruşii au luat ofensiva. Doamne, fii cu urechea la suspinul ţării şi curmă-i-l mai degrabă. Oh, ofensiva care va duce la isprăvitul suferinţelor, la izbânda neamului. Cine te va vedea izbândă desăvârşită? Doamne, nu-ţi cer viaţă. Dă-mi însă fericirea să-i văd pe-ai mei de la Slănic şi după apoi să mor în Zarand, Bihor, Lunca Tisei, la Seghedin… Oh, Doamne bun şi mare, oriunde în Ardeal. În orice loc, sub orice brad, la izvorul oricărui pârâu, voi auzi din mormântul pe veci închis glasul eroului de la Turda, glasul lui Avram Iancu, al lui Horea. Râurile Ardealului vor înceta de a mai rostogoli la vale apele amestecate cu lacrimile unui neam de un mileniu asuprit (…)”.
„14 august (n.r. 1917) (…) Un an de când am trecut Carpaţii. Un an! Doamne, de ce n-ai făcut să serbăm această zi la Alba Iulia? (…) 15 august – Sfântă Maria Mare. De ce nu sunt la Slănic? În bisericuţa din Slănic cine s-o fi rugat pentru mine? Seara le-am făcut c-un far aprins nemţilor. Ce aproape eram!”, aşa se încheie însemnările lui Gheorghe Bădescu. Două zile mai târziu avea să moară aşa cum şi-a dorit, ca un erou.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata