Argeşul este preferat de investitorii turci

0 84

De la micile magazine și restaurante, casele de schimb și brutăriile specifice anilor ’90, turcii au ajuns să investească în România sute de milioane de euro pe an, în aproape toate domeniile. De la producția de electrocasnice și componente auto până la sănătate, logistică sau agricultură, companiile din Turcia sunt astăzi peste tot, iar Argeșul pare a fi una din zonele preferate de investitorii turci în ultimii ani. Turcii au adus, în România, sub formă de capital social pentru firmele pe care le controlează, aproape 600 de milioane de euro, până la finalul lui 2017, şi deţin aproape 15.300 de firme, după cum arată datele oficiale. Investiţiile toatele pe care turcii le-au făcut în România, inclusiv din state terţe, au depăşit 6,2 miliarde de dolari.

Investiții în industria auto și cea de prelucrare a lemnului

În industria de prelucrare a lemnului, compania Yildiz Entegre şi-a propus să investească 150 de milioane de dolari şi a deschis o fabrică de mobilă în comuna, Oarja, din judeţul Argeş, fiind unul dintre cei mai importanţi investitori din domeniu. La nivel mondial, companiile turceşti devin o prezenţă din ce în ce mai importantă în cadrul industriei auto, mai ales în ceea ce priveşte producţia de componente, context în care au ajuns şi în România. Grupul Renault, de exemplu, care produce Dacia la Mioveni, a intrat încă din 2016 într-un parteneriat cu Martur, producător de scaune. Grupul turc Üstünberk, care controlează compania Martur, a inaugurat în 2015 prima sa fabrică din afara Turciei la Căteasca, tot în judeţul Argeş, cu o investiție inițială de peste 10 milioane de euro.
F. Silvestru

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata