Angajaţii aduşi de la Bucureşti, la promoţie cu Monica Anghel, au statut special

0 726

# Într-o informare scrisă, Araxy Negoşanu spune negru pe alb

După vâlva și indignarea pe care le-au provocat favoritismele, salariile preferențiale, programul degajat de lucru spre foarte puțin, ca să nu mai vorbim de inexistența unui concurs în cazul celor șapte persoane angajate la promoție, în frunte cu Monica Anghel, directoarea Araxy Negoșanu de la Centrul Cultural Județean s-a văzut nevoită să ofere explicații consilierului județean Mihai Tudor de la PAM. Măcar așa, de ochii soacrei, cum s-ar spune.
Dornică să facă „lumină” în beznă, pardon, în speță, doamna director Araxi atrage atenția că, deși artiștii sunt angajați la departamentul Divertisment, în baza unei hotărâri a Consiliului Județean Argeș din decembrie 2018 li se aplică o altă legislație decât funcționarilor de rând în privința încheierii contractelor de muncă și a timpului de lucru, cea a instituțiilor de spectacole. Iar negocierea se face direct și cu acordul părților (sic!). De asemenea, după ce citează din CV-ul cântăreței, începând cu participările la Festivalul Mamaia, în 1986, Cerbul de Aur, în 1996, trofeele din țară și din străinătate și reprezentarea la Eurovision în 2002, face cunoscute îndatoririle Monicăi Anghel ca director artistic al Centrului Cultural Județean. Iar aici nu prea dă casa cu masa, în sensul că cerințele sunt riguroase și cuantificabile: de pildă, planificarea și controlarea activităților artistice, îmbunătățirea calității prestațiilor artistice ale angajaților, exercitarea controlului asupra respectării regulamentului intern, evaluarea salariaților, prelungirea sau nu a contractelor de muncă, participarea în comisiile de examinare la angajare ș.a. Suntem și noi curioși dacă, după atâta amar de navetă pe care va trebui s-o facă la Pitești, Monica Anghel chiar se va ține de îndatoririle trasate prin regulament de ”exigenta” directoare Araxy Negoșanu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata