Angajare cu „cântec” la Primăria Ştefăneşti

0 884

# O candidată respinsă în urmă cu două luni pentru că nu îndeplinea ”condițiile de vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice” a fost angajată în această lună pe același post pe care fusese respinsă # Primărița Jenica Dumitru spune că ”prima oară dosarul a fost incomplet”

Pe 4 decembrie, la Primăria Ștefănești a avut loc un concurs pentru ocuparea funcției de inspector clasa I la compartimentul Impozite. Iar în urma concursului a fost declarată câștigătoare Lucica Dumitrache. Nimic ciudat până aici. Numai că în urmă cu două luni, pe 8 octombrie, aceeași Lucica Dumitrache fusese respinsă la selecția dosarelor pentru concursul pentru ocuparea aceluiași post, motivul fiind acela că „nu îndeplinește condițiile de vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice”. Am dorit să știm cum a fost posibil ca o candidată să fie angajată după ce inițial fusese respinsă din cauza vechimii insuficiente în specialitate. Și am mai dorit să aflăm și care a fost motivul pentru care jurista Carmen Neșu, prezentă în comisia de examinare pe 8 octombrie, a fost înlocuită la al doilea concurs cu Georgeta Ion, secretarul Primăriei Ștefănești, existând voci potrivit cărora aceasta ar fi fost schimbată tocmai pentru că nu ar fi vrut să gireze acest concurs ciudat. „Jurnalul de Argeș” a trimis și o solicitare pe Legea 544/2001 privind angajările din 2018 la Primăria Ștefănești, solicitare la care până acum nu am primit răspuns.

Primăriţa Jenica Dumitru, răspuns pe lângă subiect: „Acest post este foarte greu”

Prima cu care am stat de vorbă a fost chiar primărița Jenica Dumitru. Inițial, aceasta ne-a răspuns scurt: „O să analizez!”, adăugând că „doamna Neșu, care stă în instanță mai tot timpul, a cerut să iasă și din comisia de inventar a patrimoniului, pe motiv că ea nu are timp, deoarece merge la instanță. De obicei, vine pe la ora 14 de la judecătorie sau tribunal”.
Ulterior, primărița Jenica Dumitru ne-a precizat legat de angajarea candidatei care inițial a fost respinsă: „Am fost informată că prima dată a avut dosarul incomplet. A doua oară s-a prezentat cu dosarul complet”.
Așa cum e firesc, am dorit să aflăm ce documente au lipsit prima oară și asta deoarece în motivația respingerii nu scrie că dosarul era incomplet, ci că Lucica Dumitrache nu avea vechime. Iar răspunsul primăriței de la Ștefănești a fost pe lângă subiect: „Incomplet este dacă îți lipsește și o adeverință, domnule Denis. Vă spun că acest post este foarte greu. Este vorba de urmărire, unde avem foarte, foarte mult de lucru. Avem foarte multe dosare în lucru. Și cine nu este competent pleacă acasă”.
Am insistat, întrebând-o pe primăriță de ce la motivația respingerii din 8 octombrie, care e și pe site-ul Primăriei, scrie „Nu îndeplinește condițiile de vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice”? Iar răspunsul a fost din nou demn de… statul paralel: „Au fost depuse ulterior. Domnule Denis, la primărie este transparență. Va aduc la cunoștință că din comisie a făcut parte și reprezentantul ANFP”.

Jurista Carmen Neşu: „Nu cunosc motivul schimbării din noua comisie de concurs”

Am stat de vorbă și cu jurista Carmen Neșu și am întrebat-o din ce cauză a fost schimbată din comisia de examinare de la al doilea concurs. „Nu cunosc motivul schimbării din noua comisie de concurs. Există dispoziția primarului prin care s-a constituit o nouă comisie de concurs pentru postul de inspector superior ce s-a desfășurat în decembrie”, ne-a declarat jurista Carmen Neșu.
Am dorit să consultăm dispoziția primăriței, un document public de altfel, numai că pe site-ul Primăriei Ștefănești, la secțiunea „Dispozițiile primarului”, nu poate fi descărcat vreun document.
Am întrebat-o pe jurista Carmen Neșu și cum a fost posibil ca o candidată să fie admisă la două luni după ce fusese respinsă din cauză că nu îndeplinea condițiile de vechime în specialitatea studiilor. „Este o întrebare la care nu am răspuns”, ne-a precizat Carmen Neșu.
Am dorit să luăm legătura și cu Georgeta Ion, secretarul Primăriei Ștefănești, pentru a ne spune mai multe legat de concursul cu „cântec”. Inițial, aceasta ne-a răspuns la telefon, rugându-ne să revenim ulterior cu un apel, deoarece se afla pe drum pentru o întâlnire la Prefectură. Am revenit după câteva ore cu telefonul, numai că aceasta nu a mai răspuns. Cum nu a răspuns nici la SMS-ul pe care i l-am trimis ulterior.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata