Andrei Penescu: „FC Argeş e un lucru care ne aparţine”

0 71

Andrei Penescu, patronul FC Argeşului ne-a explicat pe larg care este actuala situaţie de la clubul alb-violet, de ce apele sunt încă tulburi şi ce datorii are cel mai iubit club din judeţ. „În momentele ăstea cred că e foarte, foarte greu ca cineva să vină la o echipă ca FC Argeş, pentru că, în general, la echipele de provincie se pierd bani. Doar CFR Cluj sau echipele care ajung în Liga campionilor pot spune că mai recuperează din bani. Oricum, noi nu vom lăsa echipa asta să moară, noi n-am renunţat niciodată la nicio afacere de-a noastră. Sigur, FC Argeş nu e o afacere, dar e un lucru care ne aparţine. Şi ca să fie limpede vă spun că nu sunt datorii mari la FC Argeş, asta este problema. FC Argeş are un proces cu Finanţele pentru 100 de miliarde, proces pe care îl au toate cluburile din Liga I. Datoria asta provine, dacă ţin bine minte, că nu sunt foarte priceput în asta, din faptul că şi convenţiile civile trebuiau plătite ca şi cărţile de muncă, ceva de genul ăsta. La Dinamo s-a întâmplat la fel, dar ei au câştigat procesul şi-l vom câştiga şi noi, întrucât e vorba de aceeaşi speţă. În rest sunt doar datorii mici, 50 de milioane la vreun hotel, dar nu e vorba de sume importante” ne-a spus Penescu junior, patron care a continuat cu un mesaj către suporterii alb-violeţi. „Suporterii ar trebui să-şi dea seama şi să se roage ca noi să putem ţine echipa asta, pentru că dacă mâine ne retragem se desfiinţează. Încercăm să facem asta, şi după cum vedeţi până acum am reuşit. Dacă noi ne retragem, echipa asta se desfiinţează. Garantat! Să ne amintim finalul sezonului trecut când eu odată cu rearestarea tatălui meu am spus că nu mai bag niciun ban. Eu am considerat că la câte necazuri avem nu mai merită să băgăm nici măcar un leu în FC Argeş. Toată lumea ne înjura. Atunci FC Argeş a fost la un pas de a nu mai termina sezonul. S-au făcut o grămadă de adunări generale şi abia am strâns vreo 100 de milioane de lei ca să terminăm campionatul. Primăria a dat, fiind acţionar, vreo 20-30 de milioane. S-au strâns 100 de milioane pentru ultimele două meciuri. După aceea nimeni n-a mai dat niciun leu. Tot noi am susţinut echipa şi o vom susţine în continuare, pentru că ar fi păcat să se desfiinţeze o echipă ca FC Argeş”.
M.I.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata