Alina Frătică spune că nu înțelege cum a fost declarată incompatibilă de către ANI

0 67

alina fraticaConform comunicatului publicat pe site-ul instituției în această dimineață, Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și existența indiciilor privind posibila săvârșire a unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție în cazul a patru funcționari publici, printre care și Alina Frătică, cea care a candidat în 2016 la Camera Deputaților. În acest timp, ANI a constatat că Alina Frătică nu și-a încetat raportul de serviciu, fiind șef serviciu în cadrul Casei de Pensii a Municipiului București.

 

Agenția Națională de Integritate: ”Frătică-Dragomir Alina-Mihaela, șef serviciu în cadrul Casei de Pensii a Municipiului București- Incompatibilitate. În perioada deținerii funcției de șef serviciu în cadrul Casei de Pensii a Municipiului București, a candidat la alegerile desfășurate pentru Camera Deputaților din data de 11 decembrie 2016, fără ca raportul de serviciu să fi încetat în condițiile legii, încălcând astfel dispozițiile art. 34, alin. (3) din Legea nr. 188/1999”.

Alina Frătică: ”În momentul în care am candidat pentru funcția de deputat eram în concediu de creștere a copilului și nu puteam să mă suspend pentru că eram deja suspendată. Concediul de creștere a copilului suspendă raportul de serviciu și automat eu nu puteam să mă duc la muncă să suspend concediul de creștere a copiului și apoi să mă suspend pentru a candida. Acum vreo două luni de zile am depus punctul meu de vedere la ANI și nu am primit niciun răspuns de la ei. Eu consider că am procedat corect, așa cum am procedat. Nu puteam să mă suspend dintr-o suspendare. Eram deja suspendată… Nu știu dacă mi se deschide un dosar, nu știu dacă am vreo amendă. Chiar nu înțeleg ce fac ei acolo. Nu am primit nicio hârtie de la ei… Mai mult nu am ce să comentez!”, ne-a declarat Alina Frătică.

M.I.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata