Adriean Asan, Lactag: „În 2019 mizăm pe o creştere de 25-30% a cifrei de afaceri”

0 25

Procesatorul de lapte argeșean Lactag SA, care în februarie intră în al treilea an de insolvență, iar în aprilie în al doilea an de reorganizare, a încheiat anul 2018 cu rezultate peste așteptări, ceea ce îi îndreptățește pe oficialii companiei să aibă așteptări pozitive atât în ceea ce privește evoluția societății în 2019, cât și legat de relansarea totală a afacerii. Legat de toate acestea, Adriean Asan, managerul Lactag SA, ne-a declarat: „E adevărat, 2018 a fost un an bun, un an în care ne-am situat peste standardul impus prin planul de reorganizare, a fost, practic, primul an în care ne-am situat peste indicatorii stabiliți prin acest plan. În continuare vom urmări liniile impuse prin acest plan, pentru că nu trebuie să greșim și mizăm în 2019 pe o creștere de 25-30% a cifrei de afaceri, dar și pe o creștere a rentabilității. În plus, din decembrie Lactag fiind din nou listată la Bursă, nu renunțăm la ideea de a atrage noi investitori alături de noi și chiar de a oferi acțiuni celor către care avem datorii și sunt interesați să vină alături de noi. Considerăm că un astfel de demers este susținut atât de notorietatea brandului nostru și de rezultatele foarte bune de anul trecut, cât și de faptul că piața lactatelor de la noi e în creștere și cei care investesc în acest domeniu au potențial de creștere a acestor investiții”.
F. Silvestru

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata