„Administratorii şi preşedinţii de asociaţii se comportă ca nişte stăpâni pe moşie!”

0 940

# Asaltat de sesizări privind locurile de parcare, viceprimarul Apostoliceanu anunţă controale la asociaţii

Unitatea de Monitorizare Servicii Publice şi Coordonare Asociaţii de Proprietari din cadrul Primăriei Pitești s-a confruntat cu o mulțime de sesizări privind modul de atribuire a locurilor de parcare de către administratori și președinții asociațiilor de locatari. Pentru a încerca să facă lumină cât de cât într-o situație care provoacă nemulțumirea cetățenilor, Primăria Pitești a realizat o aplicație prin care se pot vizualiza locurile de parcare din municipiu accesându-se platforma online www.parcaripitesti.ro. Văzută ca un pas înainte de mulți piteșteni, noutatea care a fost anunțată pe pagina sa de Facebook de viceprimarul Sorin Apostoliceanu, a generat o mulțime de comentarii.
În cea mai mare parte, oamenii s-au plâns că președinții sau administratorii împart locurile de parcare după bunul-plac, ținând blocate o mulțime de locuri. De exemplu, cetățenii de la un anumit bloc nu mai au unde să parcheze mașina pentru că la blocurile lor au închiriat spații locatari de la alte blocuri, se dau două sau mai multe locuri de parcare doar unora sau, și mai grav, o mulțime de locuri de parcare sunt ocupate abuziv de proprietari de mașini care locuiesc efectiv în alte localități din țară. Răspunzând întrebărilor Jurnalului de Argeș vizavi de acest subiect spinos, viceprimarul Sorin Apostoliceanu ne-a declarat: „Acolo unde sunt sesizări, UMSPC, direcția care se ocupă cu asociațiile, o să facă acțiuni, să meargă la administratori și să îi întrebe exact de ce nu vor să facă ce ar trebui să facă. Sunt foarte multe sesizari, din păcate. Cele mai multe se referă la atribuiri pe prietenii, ca să zic așa. Dar toată problema stă nu la administrator sau la președinte. Toată problema e la locatari, întrucât nu își dau seama că administratorul de fapt și de drept este un angajat al asociației, iar președintele este un președinte ales, iar aceștia pot fi oricând dați afară sau schimbați fără nicio problemă. Și atunci oamenii nu trebuie să stea la mâna administratorilor, iar administratorii care știu că oamenii nu cunosc lucrul acesta se comportă, unii dintre ei, nu toți, ca niște stăpâni pe moșie. Și nu este normal acest lucru, pentru că ei sunt angajați și ar trebui să facă doar ceea ce li se spune de către cetățenii din asociație”.

Noul regulament privind închirierea locurilor de parcare nu a fost aprobat

Dacă vă întrebați de ce stau multe locuri goale, blocate cu sisteme ruginite și proprietarii efectivi ai mașinilor care ipotetic ar trebui să fie parcate acolo locuiesc la…
Oradea, de pildă, sau la București, răspunsul ni l-a dat tot viceprimarul Apostoliceanu: “Sunt anumite acte pe care cel care solicită locul trebuie să le pună la dispoziție, iar administratorul sau președintele spune că mașina există și că vine cu ea acolo, atunci se dau acele locuri. Locatarul aduce niște acte și spune că stă acolo, iar administratorul sau președintele, ca și la ajutoarele de încălzire, certifică dacă oamenii stau acolo sau nu stau. Dacă sunt declarații în fals, atunci trebuie făcute sesizări la organele în drept, nu la noi”, a precizat Sorin Apostoliceanu.

La finalul lunii decembrie, în Consiliul Local Pitești a fost supus votului un proiect de hotărâre care modifică regulamentul de închiriere a locurilor de parcare din zonele de reședință din oraș, proiect care nu a fost aprobat, pentru că nu a întrunit numărul necesar de voturi, și care va fi din nou adus în discuția aleșilor locali în ședința Consiliului Local din 31 ianuarie. Printre altele, noul regulament prevede ca locurile, deși închiriate de locatari, să poată fi folosite și de alți proprietari de mașini de la ora 9 la 17.00, însă viceprimarul Apostoliceanu spune că va propune ca ultima ora până la care să fie lăsat locul liber să fie 16.00.

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata