3% dintre poliţiştii din Argeş şi-au luat concediu paternal

0 126

Potrivit bilanțului IPJ Argeș pe anul trecut, în anul 2018, deficitul de personal al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș a scăzut cu 3%. În acest moment, gradul de ocupare a posturilor din instituție depășește 85%.
În urma concursurilor organizate în perioada analizată, au fost ocupate 43 de funcții de conducere, iar prin concursurile cu recrutare din sursă externă au fost ocupate 2 posturi vacante de ofiţeri de poliţie și două de agenţi de poliţie.
Totodată, ca urmare a absolvirii instituțiilor de învățământ ale M.A.I., 23 de agenţi de poliție și un ofițer de poliție au fost repartizaţi la unitatea noastră.
În cadrul celor două sesiuni de recrutare, lucrătorii din cadrul Serviciului Resurse Umane au înregistrat cu 30% mai multe cereri de participare la concursurile de încadrare și au înaintat către instituțiile de învățământ cu 34% mai multe dosare de candidat decât în anul 2017. Până acum, toate bune și frumoase, numai că, potrivit aceluiași bilanț, 3% dintre polițiștii încadrați se află în concedii de creșterea și îngrijirea copilului cu vârsta de până la doi ani. Vestea proastă este că tâlharii nu își permit concedii paternale.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata