Pe 24 noiembrie, preselecţie pentru Festivalul Zavaidoc

0 34

Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local organizează, prin Centrul Cultural Pitești, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Național de Muzică Lăutărească Veche ZAVAIDOC. Evenimentul, care va avea loc sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 18,00, la sediul Filarmonicii Pitești, își propune promovarea muzicii lăutărești autentice, descoperirea și promovarea noilor talente în domeniu, precum și evocarea marelui lăutar Zavaidoc, pe numele real Marin Teodorescu, născut la Pitești, la data de 8 martie 1896.

Festivalul va cuprinde un concurs de interpretare și recitaluri extraordinare, susținute de Ionel Tudorache, Mirela Mihalache, Alina și Edy Mexicanu, Grupul Vocal Zavaidoc. Acompaniază Taraful Marin Alexandru. Prezintă soliștii de folclor Adina Roșca și Cătălin Doinaș. La concursul jurizat de specialiști în domeniu și prezidat de directorul Orchestrei de Muzică Populară a Radiodifuziunii Române, Adrian Grigoraș, pot participa soliști vocali, artiști amatori, cu vârsta peste 18 ani, care nu au mai obținut marele premiu la edițiile anterioare.
Preselecția va avea loc pe data de 24 noiembrie, de la ora 10,00, la sediul Filarmonicii Pitești. Concursul, festivitatea de premiere și recitalurile extraordinare se vor desfășura de la ora 18,00, la sediul Filarmonicii Pitești, situat în municipiul Pitești, Calea București nr. 2. Concurenții vor susține două probe de aptitudini muzicale, astfel: o piesă de muzică lăutărească din repertoriul lui Zavaidoc, fără acompaniament, și o piesă de muzică lăutărească veche, cu acompaniament.
Înscrierile pentru concurs se pot face la secretariatul Centrului Cultural Pitești (imobilul Casa Cărții), situat în municipiul Pitești, Calea Craiovei nr. 2, cod 110013, bloc G1, scara C, la tel./fax 0248.219976, de luni până vineri, între orele 08-16,30, sau prin e-mail: cultcentre@yahoo.com, carmen_saita@yahoo.com, carmen_elena777@yahoo.com. Concurenții vor completa și depune fișa de participare, care poate fi ridicată de la secretariatul Centrului Cultural Pitești (imobilul Casa Cărții) sau descărcată de pe site-ul oficial al Centrului Cultural Pitești.
M.S.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata